Fostul deputat PSD Cristian Rizea, care s-a ascuns timp de aproape trei ani la Chișinău de justiția română și căruia i-a fost retrasă ieri cetățenia moldovenească, a fost reținut, marți, la Chișinău.
„L-au condus la organul de Poliție. Ne aflăm în fața unui abuz în fața lui Igor Dodon. El poate veni în România în noaptea asta sau niciodată”, a declarat avocatul lui Cristian Rizea, Alexandru Morărescu.
Rizea a rămas fără cetățenia Republicii Moldova, printr-un decret semnat de președintele Igor Dodon ieri, deși despre faptul că fostul deputat PSD se ascunde la Chișinău se știe de cel puțin un an de zile.
Amintim că fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de influență.
De asemenea, amintim că într-o carte explozivă intitulată ”Spovedania lui Rizea”, fostul deputat PSD lansează o serie de acuzații incredibile la adresa unor politicieni, oameni de afaceri sau jurnaliști.
Deși este scrisă de către un infractor ce aparent nu ar mai avea nimic de pierdut, cartea a creat multe valuri în lumea gulerelor albe. În doar câteva ore, aceasta s-a viralizat pe Internet, circulând masiv prin intermediul platformei de comunicare WhatsApp. JURNALIST.RO a scris AICI un rezumat al cărții lui Cristian Rizea.
Comentează pe FACEBOOK













