Iohannis: Din 15 mai, stare de alertă. Care sunt restricțiile

Iohannis: Din 15 mai, stare de alertă. Care sunt restricțiile

Klaus Iohannis a anunțat luni că nu va mai fi prelungită starea de urgență. Președintele a precizat însă că din 15 mai va fi stare de alertă. Acest lucru înseamnă că autoritățile păstrează unele restricții.

”Starea de urgență nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret şi astfel data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra în stare de alertă. Starea de urgenţă va fi înlocuită de starea de alertă, prevăzută în legislaţia specifică, care arată cum se acţionează în cazul unei epidemii. Situaţia nu s-a îmbunătăţit. Să nu apară impresia că epidemia a trecut. Din păcate, epidemia nu a trecut, am avut şi astăzi peste 300 de persoane care au fost testate pozitiv. În acest fel nu putem să spunem că boala a trecut, dar trebuie să mergem mai departe şi asta se concretizează prin stare de alertă”, a afirmat preşedintele.

Conform preşedintelui, după 15 mai, putem, în principiu, să ne mişcăm în interiorul localităţii, dar fără să exagerăm. Se redeschid cabinetele stomatologice, saloanele de coafură și muzeele.
Deplasările, în esenţă, vor fi retricţionate pentru a pleca din localitate. Vor fi excepţii – interes de serviciu, probleme medicale, sport individual – mers cu bicicleta.  Vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de 3 persoane.
”Toate, în condiţii speciale de distanţare şi igienă. Cu toţii vom purta mască de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii”, a subliniat Iohannis.
Relaxarea măsurilor  privind deplasările nu se aplică localităţilor în carantină.

 

Comentează pe FACEBOOK