Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie continuă să surpindă cu declarațiile sale, care mai de care mai controversate.
În ultima declarație de acest gen, el afirmă că şi dacă se împărtăşesc o sută de mii de oameni cu aceeaşi linguriţă, „nimeni nu se contaminează, chiar dacă s-a împărtăşit unul bolnav”, relatează News.ro.
Mai mult, acesta amenință că dacă va „prinde” vreun preot folosind mai multe linguriţe pentru împărtăşanie, îi va interzice acestuia să slujească, pe motiv că acest gest este „semn de necredinţă”.
„Hristos este prezent în sfânta împărtăşanie cu sufletul, cu trupul şi cu Dumnezeirea şi acolo este locul cel mai sfânt, în sfântul altar. Iar sfântul potir, unde se pune trupul lui Hristos şi sângele lui Hristos este locul de sfinţenie maximă. Cât de sfânt e cerul, care e locuinţa lui Dumnezeu, atât de sfânt este potirul care îl poartă pe Dumnezeu cu trupul, cu sângele, cu sufletul şi cu dumnezeirea Sa.
De aceea, acolo nu este decât curăţie şi sfinţenie. De aceea, din sfânta împărtăşanie nimeni nu se îmbolnăveşte. Şi dacă se împărtăşesc o mie şi 10.000 şi 100.000 cu aceeaşi linguriţă.
Cum era moda să ne împărtăşim cu mai multe linguriţe! Doamne fereşte! Este mare păcat! Eu, un preot, dacă-l prind, nu-l mai las să slujească, pentru că e semn de necredinţă”.
El a dat ca exemplu un „strălucit om de ştiinţă” de la NASA care „nu prea era el credincios convins” şi care a folosit „aparatura cea mai rafinată” pentru a căuta microbi în potir, dar nu a găsit vreunul.
„Nu a găsit nimic. În altar, foarte puţini. În biserică, ceva mai mulţi. Dar afară, mulţime de microbi. Şi văzând această minune a zis:
”De ce să mai stau acolo, să spun poveşti la oameni, când adevărul este în biserică, în sfânta împărtăşanie?” Şi s-a făcut călugăr în Sfântul Munte. Şi mulţi oameni de ştiinţă au îmbrăţişat, văzând că ştiinţa e neputincioasă.
Este bună ştiinţa, că e de la Dumnezeu. Prin ştiinţă, noi ne îmbrăcăm, ştim să facem haine, prin ştiinţă facem şi medicamente, dar mai mare medicament şi mai de folos ca sfânta împărtăşanie nu este niciunul.
Şi eu am fost întrebat: Nu vă temeţi că veţi îmbolnăvi?
Nu mă tem, pentru că slujesc zilnic şi cât voi trăi, aşa voi face! Că e boală, c nu-i boală, mai mare bucurie, va ierarh, ca să slujesc, nu este alta!”.
Cum era de așteptat, la liturghia oficiată duminică la mănăstirea Colilia nu au fost respectate măsurile de distanţare fizică. Credincioșii nu au purtat toţi mască sanitară de protecţie.
Comentează pe FACEBOOK