joi 16 ianuarie 2025

Legea consumatorului vulnerabil e selectivă

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Subvenţia la gigacalorie ar trebui să fie aplicată doar pentru persoanele care au nevoie de un ajutor.

Aceasta este opinia premierului Florin Cîțu, odată cu intrarea în vigoare a Legii consumatorului vulnerabil.

La dezbaterea online „Plafonare versus compensare”, organizată de DC News, premierul a fost întrebat dacă se va renunţa la subvenţia pentru gigacalorie.

„Păi, acesta este rolul acestui consumator vulnerabil – nu? De a face tranziţia şi această subvenţie să fie doar pentru persoanele care au nevoie, pentru că astăzi, de exemplu, în Bucureşti subvenţia o primesc şi cei care câştigă foarte mult, ceea ce nu este corect. Această Lege a consumatorului vulnerabil va ajuta acele persoane care au nevoie cu adevărat de ajutor, şi nu pe toată lumea. Până la urmă, această subvenţie a şi întreţinut un sistem ineficient şi le-a permis şi primarilor şi companiilor care au fost până acum să nu dorească să eficientizeze sistemul pentru că aveau această subvenţie de la buget”.

Din informațiile acestuia, Bucureştiul are cea mai mare subvenţie pe gigacalorie, scrie Agerpres.

„Şi, totuşi, Bucureştiul are cel mai mare venit pe cap de locuitor. Mi se pare ridicol acest lucru şi ar fi trebuit să vină soluţia şi din partea Primăriei, din altă parte. N-a venit, o să vină acum de la noi: doar cei care au cu adevărat nevoie vor primi ajutor”, a transmis Florin Cîţu.

Odată intrată în vigoare Legea consumatorului vulnerabil, premierul dorește ca această subvenţie pentru gigacalorie să nu mai fie acordată de către autorităţile locale.

„Exact. Deci eu spun că, în acest moment, ar trebui să ne mutăm în direcţia în care doar cei care au nevoie vor primi acea subvenţie, ceilalţi ar trebui să plătească, dar ceilalţi ar trebui să pună presiune pe producătorii de energie să se eficientizeze”.

„Ştim cu toţii că, de fapt, o mare parte din costul pe care îl plătim reprezintă pierderi în sistem pentru că nu se fac investiţii şamd. Cumva trebuie să tăiem lucrurile şi (…) ori avem companii eficiente, ori… Nu putem de la buget să susţinem ineficienţa la nesfârşit”, a subliniat Cîţu.

550.000 de gospodării ar urma să beneficieze de legea consumatorului vulnerabil, adică aproape un milion de persoane.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist.
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro