duminică 26 mai 2024

Lider PNL: Nu excludem o colaborare cu USR, PMP şi Forţa Dreptei

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă nu exclude o colaborare a formaţiunii liberale cu viitorul pol de dreapta format din USR, PMP şi Forţa Dreptei.

„Da, posibil să existe o colaborare cu ei după europarlamentare. Vom vedea în funcţie de rezultatul pe care-l avem, vom vedea în funcţie de candidatul pe care-l avem la funcţia de preşedinte, de modul în care ştim să ne apropiem din punct de vedere politic, dar toate aceste lucruri vor fi decise după alegerile europarlamentare”, a declarat vicepreședintele PNL pentru RFI.

Gheorghe Falcă spune că decizia PNL de a merge separat de PSD la alegerile din 2024 „e o decizie definitivă, dar asta nu înseamnă că după europarlamentare nu poţi să ai o nouă analiză şi o nouă deschidere, pentru că cred că este nevoie ca forţele de dreapta să fie mult mai unite, să coopereze mult mai bine, astfel încât candidatul tău să câştige alegerile prezidenţiale”.

Gheorghe Falcă a arătat că ”nu va fi uşor să câştigi Preşedinţia României în 2024 şi dacă vrem să atingem acest obiectiv, ai nevoie de colaborări”. 

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- AFLĂ MAI MULT -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro