sâmbătă 22 iunie 2024

Limitarea plăţilor cash. Ciolacu, şedinţă cu reprezentanţii Asociației Române a Băncilor

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Premierul Marcel Ciolacu are luni o întâlnire de lucru cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, după ce săptămâna trecută a afirmat că lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash şi că este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare.

Conform agendei prim-ministrului, luni, la ora 17:00, are programată o întâlnire de lucru cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor. 
Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare!”, a scris premierul vineri, într-o postare pe Facebook
Marcel Ciolacu a anunţat în postare că va convoca la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.
”Nu voi renunţa niciodată la lupta împotriva evaziunii. Şi nu voi renunţa să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preţ”, mai spunea şeful Executivului. 
Mai multe bănci au anunţat creşteri ale comisioanelor în contextul în care băncilor le-a fost impusă o taxă pe veniturile brute de 2% pe an, iar pe de altă parte, Guvernul a redus plafoanele până la care firmele şi persoanele fizice pot face tranzacţii cash, ceea ce obligă la mai multe tranzacţii prin bancă, aceasta fiind o sursă suplimentară de venituri pentru bănci.
Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro