Măștile de protecție: manevră financiară sau prostie?!

Măștile de protecție: manevră financiară sau prostie?!

Masca de protecție a devenit simbol național în România. Conform noii legislații, în starea de alertă, toată populația trebuie să poarte măști atunci când iese din din casă. S-a bătut monedă pe povestea asta de câteva săptămâni încoace. Ba chiar a ieșit și ministrul de Interne să explice că cei inconștienți, ce nu vor respecta această procedură, vor fi amendați usturător. Vreau în cele ce urmează să urmăriți acest scurt filmuleț realizat de cei de la Organizația mondială a Sănătății. Vorbim de instituția pe care o bagă mereu în față autoritățile mioritice, atunci când își justifică măsurile impuse populației:

Dacă lipsa unei subtitrări în română a fost un impediment, dați-mi voie să vă citez dintr-un interviu dat recent de reprezentantul OMS în România, Miljana Grbic, postului Digi24:

Reporter: Vreau să vorbim despre măștile de protecție. Ce persoane ar trebui să poarte mască și cum?

MILJANA GRBIC: Așa cum ați spus, nu toată lumea trebuie să poarte mască! OMS are o recomandare: persoanele care au simptome de boală respiratorie acută, adică tușesc, strănută, le curge nasul, ei sunt cei care ar trebui să poarte mască, pentru a-I proteja pe cei din jur. Nu se recomandă ca toată lumea să folosească măști, din două motive. În primul rând masca poate deveni o sursă de infecție, dacă nu este folosită corect. În al doilea rând, folosind masca poți avea sentimentul de siguranță, care este fals. Poți simți că ești protejat și poți uita de alte măsuri mult mai utile…

Carevasăzică, modelul OMS urmat cu sfințenie de specialiștii români și invocat la fiecare ieșire nu cere să avem măști! Dar Guvernul României ne obligă acest lucru. Ba ne amenință chiar cu amenzi usturătoare. Întrebarea firească este: Are această măsură vreo legătură cu stocurile imense de măști medicale sau de protecție de pe piața inernă? Vorbim de acele produse importate la greu de băieții deștepți de pe zona medicală, ce au adesea legături cu serviciile și înalții funcționari publici. Să facă actualul guvern jocurile acestora sau să fie vorba doar de o grijă sporită față de populație?!

Comentează pe FACEBOOK