Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR programate pentru miercuri au fost anulate. Neînțelegerile au escaladat între liberali și social-democrați din cauza bătăliei pe șefia guvernului.
Conducerea PSD a decis ca în viitoarea construcție guvernamentală, premierul să fie social-democrat, în persoana lui Marcel Ciolacu. Liderul PSD susține că săptămâna viitoare România va avea un guvern.
Premierul interimar Florin Cîțu susține însă că problema în blocajul cu PSD nu este că liberalii nu au făcut o propunere, ci faptul că și PNL, și PSD vor să dea primii premierul în sistemul de rotație stabilit. Întrebat insistent de jurnaliști de ce nu a făcut PNL o propunere de premier, Cîțu s-a lansat din nou în declarații contradictorii.
„Noi avem o decizie foarte clară: un premier PNL în primă fază. Vom vedea în partid care este acel premier. Programul de guvernare este aproape gata și ar fi bine ca premierul să știe ce program de guvernare are și să-și pună și amprenta”, a spus Florin Cîțu.
Deși era așteptată o mediere din partea președintelui Klaus Iohannis, aceasta nu a avut loc deocamdată.
Comentează pe FACEBOOK