Pe ultima sută de metri înainte de alegerile locale de duminică, mai ies la iveală tot felul de nereguli de prin instituțiile publice.
Despre Primăria Sectorului 5 condusă de Daniel Florea s-au scris multe. JURNALIST.RO a scris AICI despre ieșirile edilului la șpriț cu afaceriștii care îi lucrează în sector. Sau despre cum a cheltuit o jumătate de milion de lei pentru o scenă, ori despre contractul de milioane cu o firmă din Turcia.
Acum, Libertatea scoate la iveală faptul că o asistentă medicală condamnată în 2017 pentru trafic de influență la operații a ajuns consilier juridic la primăria condusă de Florea.
Carmen-Elena Frunzulică a primit 3 ani de închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, însă reprezintă în instanțe, din 2019, compania Amenajare Edilitară și Salubrizare din subordinea Primăriei Sectorului 5.
Frunzulică cerea bani pacienților pentru a intra în operație mai repede.
În 2014, Carmen-Elena Frunzulică era atât asistent medical pe secția neurochirurgie la Spitalul Sf. Pantelimon, cât și mediator autorizat și consilier juridic.
Astfel că viața unui român depindea de dispoziția Elenei Frunzulică și de banii pe care îi avea sau nu în portofel.
Comentează pe FACEBOOK