marți 10 decembrie 2024

O nouă bursă. Câți bani primesc elevii care au mediile peste 7?

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

O nouă bursă pentru elevi. Sunt vizați școlarii care au mediile peste 7. Ministerul Educației a anunțat că vrea să motiveze această categorie de elevi  să progreseze prin acordarea unei „burse de reziliență”.

 

Bursă și pentru elevii cu media 7. 300 de lei/lunar pentru fiecare elev

 

Ligia Deca, ministrul Educației, susține că noul sprijin acordat are ca scop motivarea elevilor care au rezultate medii să progreseze.  

Potrivit metodologiei, cuantumul bursei de rezilienţă va fi de 300 de lei pe lună, iar bursa se va acorda elevilor care au obţinut cel puţin media anuală 7 şi se află în primii 30% dintre elevii din clasă din punct de vedere al rezultatelor.

Bursa de reziliență va fi acordată din anul şcolar 2024 – 2025.

”Modificările se vor aplica începând cu anul şcolar viiror 2024 – 2025. Modul practic de acordare a burselor este detaliat în Metodologia de acordare a burselor pe care o vom lansa astăzi în consultare publică. În acest moment, elevii pot beneficia de bursă olimpică de excelenţă I şi II, bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică şi bursă pentru participarea şcolară a mamelor minore. Toate aceste categorii se menţin în Legea învăţământului preuniversitar. Practic odată cu noua lege am triplat numărul beneficiarilorde burse din şcolile din România.”, a declarat Ligia Deca, potrivit NewsWeek.

”Ordonanţa despre care vorbim astăzi prevede introducerea în lege a unui nou tip de bursă, bursa de rezilienţă. Scopul acestei burse este de a motiva şi elevii care au în acest moment şi rezultate medii, să progreseze. Este o formă de a stimula progresul individual în învăţare.

Cuantumul bursei de rezilienţă va fi de 300 de lei pe lună. Bursa se va acorda elevilor care au obţinut cel puţin media anuală 7 şi se află printre primii 30 la sută dintre elevii din clasă, din punct de vedere al rezultatelor.

De bursa de rezilienţă vor beneficia şi elevii cu afecţiuni oncologi  esau cronice, şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni în cadrul aşa-numitei şcoli din spital sau la domiciliu.

Aceasta este o categorie nouă de beneficiari, introdusă acum, atât la bursa de rezilienţă, cât şi la bursa socială. În ceea ce priveşte bursa de rezilienţă, pentru elevii claselor a V-a  se va lua în considerare media primelor două intervale de învăţare din  anul şcolar în curs. Pentru elevii din clasa a IX-ase va lua în considerare media de admiterela liceu”, a declarat Deca.

Bursa de merit se va acorda elevilor cu media peste 9,50

 

O altă modificare va apărea şi la bursa de merit care se acordă elevilor cu media anuală 9,50.

”O altă modificare vizează bursa de merit. Aceasta se acordă tuturor elevilor cu media anuală de cel puţin 9.50. Pentru clasa a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de învăţare ale anului şcolar în curs. Pentru clasa a IX-a, similar, se va lua în considerare media de admitere la liceu. Pentru toţi ceilalţi elevi se va lua în considerare media anului şcolar trecut.

Bursele de merit se acordă în continuare şi elevilor care au obţinut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, premiul I la etapele naţionale ale concursurilor sau competiţiilor şcolareşi extraşcolare, recunoscute şi finanţate sau nefinanţate de Ministerul Educaţiei şi elevilor care au obţinut medaliade aur sau locul I la  campionatele naţionale organizate de Federaţiile naţionale olimpicesau la probele olimpice.

Bursa de merit va avea acelaşi cuantum ca şi până acum, de 450 de lei pe lună”, mai spune Deca.

Bursele de merit şi cele de rezilienţă se pot cumula.

CITITI SI – 50% dintre elevi nu înțeleg ce citesc, dar iau bursă

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro