Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a anunțat luni că își dă demisia din PNL. El a declarat că „aproape sigur” va începe un proiect nou, susţinând că nu poate face doar opoziţie la „acest elefant”.
„Azi, PSD a revenit la putere și practic va face legea pe foarte mult timp. Personal sunt în situația extrem de grea de a lua decizia de a intra cu toată forța în opoziție la acest proiect. Îmi voi da demisia din PNL și voi continua ce am făcut de 30 de ani, să-i reprezint corect pe români.
Azi, PNL și-a negat întreaga istorie. O majoritate fragilă din conducerea PNL, care a ascultat de Iohannis, a dus partidul într-o fundătură, pe un drum din care nu mai are nicio ieșire. A trădat grav și aproape definitiv speranțele oamenilor puse în noi.
Începând de azi, pentru mine, PNL a murit, e adevărat, în pat cu PSD”, a declarat Orban.
„Aproape sigur voi începe un nou proiect, construcţia unei noi structuri”, a afirmat Orban, înainte de ședința PNL de luni dimineață, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă vor fi şi alţi parlamentari ai PNL care i se vor alătura, Orban a spus că aceasta este o decizie individuală.
„Nu pot să fac decât opoziţie la acest elefant, ca să-l citez. Se pare că cei doi elefanţi aflaţi în încăpere erau Iohannis şi Grindeanu, nu era vorba de ordonanţe, ci de Iohannis şi Grindeanu. Acest element, de fapt nici elefant nu e, ci hipopotam, care este absolut respingător pentru omul de rând”, a mai spus Ludovic Orban.
Comentează pe FACEBOOK