Patronii nu vor ca salariile să crească până în 2022

Din luna ianuarie a anului viitor, Guvernul ar trebui să majoreze salariul minim pe economie. Acest lucru nu trebuie să se întâmple mai devreme conform directorului executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, potrivit Agerpres.

Companiile internaţionale şi cele româneşti au bugetele de salarii bătute în cuie şi nu pot face realocări de fonduri după cum doresc ele.

„Aş puncta un lucru care nu ne place atât de mult din ce a zis premierul: domnul Cîţu spunea că va întreba patronatele dacă sunt de acord să mărească salariul minim din octombrie sau noiembrie. Asta poate suna destul de banal, care ar fi diferenţa între ianuarie şi noiembrie? Dar diferenţa este destul de mare, chiar dacă pare că e doar cu o lună sau două înainte, însă cele mai multe companii au deja bugetele făcute pentru acest an, sunt bătute în cuie, ele nu pot face realocări de capul lor, în special companiile internaţionale, dar şi cele locale. Şi cu cât e mai mare compania, cu atât e mai mare problema. Aici intervine o problemă, cu această lipsă de predictibilitate: te aşteptai să crească din ianuarie, acum creşte din noiembrie”, a declarat Radu Burnete.

La finalul săptămânii trecute, Florin Cîţu anunțase că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%. Conform acestuia creşterea ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.

Radu Burnete a mai declarat că majorarea salariului minim pe economie ar trebui aplicată de la începutul anului viitor.

„Chiar şi pentru companiile care nu plătesc salarii la nivelul salariului minim, există alte companii care fie au angajaţi la salariul minim, fie au diverse contracte de muncă unde salariile sunt create pe nişte indici legaţi de salariul minim, de genul o anumită poziţie e remunerată la nivelul salariului minim plus 15% sau plus 40%, iar acest lucru împinge bugetele de salarii în sus pentru foarte multe companii. Din acest punct de vedere, ceea ce pare banal, faptul că majorarea e cu o lună sau două înainte, de fapt creează foarte multe probleme foarte multor companii, deci aici noi vrem ca majorarea să fie predictibilă. Decidem în octombrie şi creştem de la 1 ianuarie. (…) Şi noi, în acest mecanism, vorbim tot de procente, adică în 2022 să fie o creştere de x%, în 2023 cu y%, dar am vrea să le avem de acum, să ştim că va creşte cu atât în fiecare an şi să avem un mecanism de ajustare în cazul în care inflaţia e mai mare sau mai mică să poţi să ai un pic de flexibilitate acolo”.

La următoarea întâlnire a Consiliului Naţional Tripartit, organizaţia patronală va solicita şefului Guvernului prelungirea termenului.

„Cu siguranţă o să-i spunem asta. Din punctul nostru de vedere, salariile trebuie să crească de la 1 ianuarie şi nu mai devreme. La şedinţa trecută nu a apărut această idee, deşi nu e prima dată când o auzim, au mai apărut astfel de propuneri de-a lungul timpului”, a explicat Radu Burnete.

Societăţile comerciale au nevoie de la Guvern de un calendar de creştere a salariului minim pe cel puţin 4 ani.

„Iată cum vedem noi lucrurile: dincolo de o creştere anuală – care are 2 procente în plus sau în minus, unde putem discuta şi unde există probabil câteva industrii care sunt afectate imediat – pentru noi alte două lucruri sunt mai importante: dinamica de creştere a acestui salariu pe termen mai lung, pentru că el vine în angrenajul creşterii tuturor salariilor; iar ceea ce ne-am dori noi şi am propus şi premierului şi sindicatelor e să avem un calendar de creştere a salariului minim pe cel puţin 4 ani de zile, cu posibilitatea de a-l ajusta, în funcţie de inflaţie, de productivitate şi ce se mai întâmplă în economie. Acest lucru le-ar da o anumită predictibilitate şi companiilor, să vadă cam unde se duce acest salariu, şi inclusiv pe oameni cred că i-ar ajuta, ca să ştie care vor fi veniturile lor dacă sunt plătiţi la nivelul salariului minim. Deci pe noi ne interesează mai mult dinamica pe termen mediu şi lung decât neapărat o cifră într-un anumit an. Sigur că această cifră nu poate să fie oricât, dar pentru noi acest lucru e mai important în aceste discuţii”, a declarat Radu Burnete.

Tot acesta a mai declarat că o majorare de 8% a salariului minim este acceptabilă, în condițiile în care se pare că inflaţia se va apropia de 5% la finalul anului.

„Procentul (de creştere a salariului minim de 8%, propus de prim-ministru, n.r.) este foarte aproape de ceea ce părea că rezultă din discuţiile pe care le-am avut şi noi cu sindicatele şi apoi între patronate, sindicate şi Guvern, adică el nu vine ca o surpriză, mai ales că inflaţia pare că se va apropia de 5% la finalul anului, aşa că cifra de 8% este rezonabilă, aici nu avem o surpriză. Şi aşa cum a spus şi premierul şi aşa cum au spus şi sindicatele, au existat discuţii şi există deschidere din partea noastră pentru o creştere în acest sens”, a încheiat Radu Burnete.

Comentează pe FACEBOOK