PNL îşi asumă să treacă România de această criză

PNL îşi asumă să treacă România de această criză

Viceprim-ministrul interimar Raluca Turcan afirmă că PNL îşi asumă să treacă România de criza provocată de coronavirus.

Turcan apreciază că retragerea lui Florin Cîţu din funcția de premier desemnat este un gest “responsabil” şi dovedeşte că “interesul public este prioritar”.

“Partidul Naţional Liberal este un partid responsabil, care înţelege că actuala pandemie schimbă total modul în care trebuie să acţionăm în interesul românilor. Da, PNL îşi asumă să treacă România de această criză şi ştie cum să facă acest lucru. România are nevoie de stabilitate, iar gestul responsabil al lui Florin Cîţu dovedeşte că interesul public este prioritar”, afirmă Raluca Turcan, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Viceprim-ministrul interimar adaugă că PNL este “singurul partid” care poate asigura guvernarea României până la alegerile la termen.

“Sigur, nimic nu mă mai miră la PSD, dar sper că măcar acum, în plină pandemie de coronavirus, să renunţe la jocuri şi şicane politicianiste şi să înţeleagă că siguranţa şi sănătatea românilor sunt mai presus de orice. Nu ajungeam aici dacă nu determinau demiterea Guvernului pentru că am vrut să introducem alegerile în doua tururi pentru primari – o cerinţă a întregii societăţi!”, mai afirmă Turcan

Comentează pe FACEBOOK