Victor Ponta s-a înscris în cursa pentru Palatul Cotroceni în calitate de candidat independent. În acest context, el și-a actualizat și declarația de avere. Fostul premier a investit în ultima vreme în apartamente în Dubai și Turcia.
Cât de bogat este Victor Ponta?
În documentul oficial, fostul premier a menționat că deține trei apartamente, inclusiv unul în București, achiziționat în 2012, și două apartamente în străinătate: unul în Turcia, cu o suprafață de 200 de metri pătrați, și altul în Emiratele Arabe Unite, cu 82 de metri pătrați. Aceste achiziții au avut loc între 2021 și 2022.

De asemenea, Ponta a evidențiat și alte bunuri de valoare, precum un autoturism Smart fabricat în 2012 și o colecție de ceasuri estimată la 20.000 de euro, achiziționată în perioada 2023-2024, scrie Ziare.com.
Din punct de vedere financiar, Victor Ponta, care recent a fost exclus din PSD, deține 134.000 de euro în zece conturi bancare, deschise atât în România, cât și în Turcia. Fostul lider social-democrat mai are de recuperat 190.000 de lei de la PSD Dâmbovița, sumă cu care a contribuit la campania pentru alegerile parlamentare din anul trecut.
În ceea ce privește veniturile, Ponta a declarat că a încasat 19.295 de lei dintr-o companie al cărei nume nu a fost dezvăluit, dar și 240.000 de lei de la Camera de Comerț și Industrie a României. De asemenea, el este acționar la VP Project Advisers SRL și membru fondator în mai multe asociații, inclusiv Asociația pentru Promovarea Tinerilor și Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale.
Comentează pe FACEBOOK













