În holul Senatului sunt expuse portretele celor 65 de victime ale incendiului din clubul Colectiv. Președinta acestui for, Anca Dragu, a vrut ca astfel să marcheze faptul că nici după 6 ani vinovații nu au fost pedepsiți.
Șase ani de la tragedia care a marcat România – Colectiv. 65 de tineri care erau în club la concertul trupei Goodbye to Gravity au murit. Alți peste 150 au fost răniți, iar unii dintre ei au rămas mutilați pe viață și bat și acum drumul spitalelor. Pentru prima dată atunci, după incendiu, în România s-a strigat în stradă „Corupția ucide”. La 6 ani de atunci, nu există niciun vinovat.
La patru ani de la tragedie, Tribunalul București a pronunțat primele condamnări în dosarul Colectiv. Ajuns la Curtea de Apel București, procesul a fost amânat de nenumărate ori și s-a blocat în proceduri, transmite EuropaFM.
Procurorul DNA şi avocaţii victimelor au reclamat că se încearcă schimbarea încadrării faptelor astfel ca inculpații să scape cu pedepse mai mici.
Următorul termen va fi pe 17 noiembrie.
Un alt dosar zace de 5 ani la Parchetul General: în el, șeful DSU Raed Arafat, și Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, sunt acuzați că au întârziat transferul răniților din Colectiv în afara țării deși aici nu erau condiții pentru a fi îngrijiti corespunzător. Multora dintre ei, întârzierea transferului le-a fost fatală.
Comentează pe FACEBOOK