Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță că, din fermele de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară, au fost sacrificaţi curcani, iar carnea a ajuns în mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.
”Comisia Europeană a transmis o notificare Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin care informează că din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obţinute au fost livrate către mai multe state membre, printre care şi România. Din analiza informaţiilor primite a rezultat faptul că astfel de produse au fost introduse în România prin trei unităţi de depozitare, de pe raza judeţului Bihor”, a anunţat, vineri, ANSVSA.
Comentează pe FACEBOOK