Război între clanurile interlope din Murgeni

Război între clanurile interlope din Murgeni

Două clanuri din Vaslui și-au declarat război pe față, la finele săptămânii trecute. După ce s-au snopit în bătaie, liderii grupărilor anunță o altă confruntare: “Va fi vărsare de sânge”.

În acest context, oraşul Murgeni a fost declarat zonă specială de siguranţă publică de către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

„Având în vedere riscul criminogen, pe raza UAT Murgeni a fost constituită o zonă specială de siguranţă publică. Au fost suplimentate efectivele de ordine şi siguranţă publică. În zonă sunt mobilizaţi poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali.”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Amintim că în cursul săptămânii trecute a avut loc un conflict între membrii unor clanuri de romi din oraşul Murgeni. 2– de persoane s-au bătut pe străzi. Scandalul a fost aplanat în urma intervenţiei mai multor echipaje de poliţie şi jandarmi. Au intervenit chiar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au deschis în acest caz un dosar penal. Sunt acuzații de tentativă la omor, uz de armă fără drept, tulburarea liniştii şi ordinii publice, loviri şi alte violenţe.

 

Comentează pe FACEBOOK