Statul Major al Apărării a analizat, în lunile februarie, martie şi aprilie, desfăşurarea primei serii de recrutare-selecţie a soldaţilor profesionişti din acest an, în Armată. Doar că, potrivit unui comunicat al MApN, cei mai mulți dintre candidați nu au reuțit să treacă proba fizică.
Recrutare în Armată României: Candidații s-au poticnit la proba fizică
Procesul de recrutare în Armată constă în principal din fazele de înscriere şi selecţie a candidaţilor – întocmire a dosarelor, evaluări fizice, psihologice şi medicale – și apoi de repartiţie în unităţi a candidaţilor admişi.
Constatarea generală a fost că cei mai mulţi dintre candidaţi nu au reuşit să treacă de evaluarea fizică, transmite MApN, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
„Constatarea generală a fost că cei mai mulţi dintre candidaţi nu au reuşit să treacă de evaluarea fizică (cu sublinierea faptului că a fost prima probă a procesului de recrutare-selecţie). Nivelul de dificultate al probei este considerat ca fiind unul mediu (traseu utilitar-aplicativ, alergare de rezistenţă 2.000 m). O persoană cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 ani, cu o dezvoltare fizică normală ar trebui să nu întâmpine dificultăţi majore pentru trecerea baremelor fizice minime obligatorii ale acestei evaluări”, spune MApN.
Principalele date ale analizei:
* Campania de recrutare și selecție s-a derulat în 41 de județe și în municipiul București;
* Au fost 6.448 candidați (dintre care fete: 20%), pe 5.093 locuri scoase la concurs;
* Proporție candidați respinși la evaluarea fizică (prima probă): 24%;
* Proporție candidați respinși la evaluarea psihologică (candidați rămași după proba fizică): 18%;
* Proporție candidați respinși la evaluarea medicală (candidați rămași după evaluarea psihologică): 12%.
Startul celei de-a doua campanii de recrutare-selecție a soldaților profesioniști în Armată este planificat pentru luna mai a.c.
Cât se câștigă în armată
Pentru că înțelegem că, din punct de vedere profesional, vocația pentru armată trebuie să se sprijine și pe componenta de venit salarial, prezentăm mai jos veniturile lunare posibil a fi realizate în luna mai 2024 (net: soldă și normă de hrană) ale soldaților/gradaților profesioniști, într-o simulare care are în vedere aplicarea nivelului maxim al prevederilor OUG nr.26/2024 și care pot fi majorate corespunzător drepturilor salariale acordate în funcție de condițiile individuale în care își desfășoară activitatea:
Cel mai mic venit lunar net al unui soldat profesionist la momentul angajării: 4.399 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 3.345 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);
Cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.765 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.711 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);
Media venitului lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.082 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.082 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei).