Primarul sectorului 5, Daniel Florea, este campion al achizițiilor absurde pe timp de pandemie. Inițial a cumpărat zeci de mii de pachete cu spirt și dezinfectanți, pe care le-a împărțit celor din sector care s-au îmbulzit la pomeni. Deci norme de distanțare, ioc. De 1 Mai a inaugurat un parc pe care a plătit 1 miliard de lei (ați auzit bine..), deși lumea trebuia să stea în case..
Acum, școlile încă nedeschise și în care vor merge curând doar elevii de clasa a 8-a și a 12-a, sunt dotate cu roboți vorbitori. Unii inutili, fix pe calapodul primarului de sector:
Porcăria din imagini are rolul de a certa copiii ce nu poartă mască. Evident, doar în momentul în care trec prin fața sa are loc perdafu. Deci poate fi ușor fentat. Primul robot ATDS a ajuns deja la școala „Mircea Sântimbreanu”. Urmează și alții. Pentru că apetența primarului „Zero” spre achiziții inutile și scumpe, mai ales în scop electoral, este infinită. Recent, într-o intervenție la televiziunile unde pompează bani din bugetul sectorului, Florea a susținut că sub 10 la sută din bugetul său merge pe cheltuieli de asistență socială. Și că mult mai mult reprezintă investițiile. Dacă aceste tâmpenii reprezintă investiții în viziunea edilului, cu siguranță un alt mandat al său va îngropa sectorul de tot…
Comentează pe FACEBOOK