Sindicalist din poliție, sancționat de Rutieră

Sindicalist din poliție, sancționat de Rutieră

Agitația din Poliția Română a ajuns la cote maxime! Polițiștii par să-și fi descoperit fișa postului și aplică legea așa cum trebuie! Jurnalist.ro vă prezintă în exclusivitate o măsură ce nu s-ar fi luat nici în ruptul capului, până de curând și fotografii în premieră. Șeful Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Iulian Surugiu, a fost sancționat contravențional de cei de la Rutieră! Sindicalistul și-a parcat bolidul pe trotuar, în piața Revoluției, la o aruncătură de băț de ministerele Sănătății și Internelor. Ca urmare, un echipaj de la rutieră i-a stricat ziua. Procesul verbal a și fost semnat de Surugiu, ceea ce denotă că a luat personal la cunoștință sancțiunea și nu a avut nimic de reproșat colegilor.

Iulian Surugiu a mai fost implicat în diferite incidente în ultimii ani. În iunie 2016, acesta s-a trezit cu mascații în casă, fiind suspectat de implicarea într-o serie de eveziuni fiscale și spălări de bani. Reacția sa la vremea respectivă a fost una bizară. „Mă așteptam să se întâmple, dar nu chiar la nivelul acesta! De când ma lupt pentru drepturile polițiștilor, am deranjat diverse structuri, spunând adevărul”, susținea liderul de sindicat. Ieri însă, ceea ce a deranjat acesta a fost traficul pietonal, după ce și-a pus vehiculul 4×4 pe trotuar..

Comentează pe FACEBOOK