Ilie Sârbu dă o tură prin pădurile României. Socrul lui Victor Ponta (73 de ani), fost ministru și vicepreședinte al Curții de Conturi, a fost numit în Consiliul de Administrație la Romsilva, funcție pentru care va lua aproximativ 7.300 de lei lunar/net. Până în octombrie, fostul ministru a fost vicepreședinte al Curții de Conturi, scrie G4Media.
Ordinul de numire a fost semnat de ministrul liberal Mediului, Mircea Fechet.
Sârbu nu are nici o competență legată de domeniul forestier, el fiind anterior vicepreședintele Curții de Conturi.
În 2014, DNA a început urmărirea penală a lui Sârbu în dosarul retrocedărilor ilegale care au lăsat Romsilva fără 44.000 de hectare de păduri, dar în 2018 l-a scos de sub urmărirea penală.
”Din analiza probatoriului a rezultat că nu există probe suficiente care să susțină săvârșirea de către persoana respectivă a infracțiunilor de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat”, arată DNA.
Comentează pe FACEBOOK