Toţi salariaţii Prefecturii Gorj, indiferent de poziţia pe care o ocupă, beneficiază de un spor salarial de 30 la sută, pentru că „luptă cu pandemia” de coronavirus.
Acest caz nu ar fi însă singular. Cosmin Pistol, prefectul judeţului Gorj, spune că sporul este acordat pentru salariaţii tuturor prefecturilor din ţară, în baza unei ordonanţe de urgenţă din luna august 2020.
„Sporul acesta se acordă salariaţilor tuturor prefecturilor. A fost dată o ordonanţă de urgenţă de minister în luna august. Aşa a fost dată ordonanţa de urgenţă. (…) Sumele se acordă prin Ministerul Afacerilor Interne“, spune acesta, potrivit Adevarul.
Sporuri se acordă şi la Direcţia de Sănătate Publică (DSP): directorii primesc un spor de 40% la salariu, iar inspectorii de la inspecţia sanitară de 30%.
În spitale, personalul medical care se ocupă de îngrijirea bolnavilor confirmaţi cu COVID-19 beneficiază de un spor cuprins între 75 şi 85%.
În schimb, peste graniță, în Anglia, spre exemplu, lupta împotriva Covid-19 nu este remunerată în plus.
„Nu prea se fac revendicări salariale, deşi era o discuţie să ni se majoreze veniturile cu 15%. Nu se pune presiune mare pe guvernanţi în situaţia actuală. Lumea tace, munceşte în continuare şi ne facem treaba, fără să ridicăm pretenţii materiale“, a spus Roxana Hotoboc, medic român care lucrează la departamentul de urgenţă la cel mai mare spital din Londra, potrivit sursei citate.
Ci
Comentează pe FACEBOOK