Toleranță zero față de haimanale!

Toleranță zero față de haimanale!

Câteva cazuri de reacții exagerate ale polițiștilor în contactul cu cetățenii s-au rostogolit pe rețelele de socializare, unde suntem nevoiți să clădim o a doua viață, cât mai normală, și au aruncat o lumină proastă asupra IGPR. Însă adevărul aparent trebuie combătut cu adevărul legal. Iar toleranța față de haimanale trebuie să fie zero! Unde nu sunt haimanale, ci doar oameni obosiți, speriați, cărora le cedează nervii din cauze pe care nu le pot stăpâni, e nevoie, însă, de discernământ.

Îi înțeleg și pe polițiști. Printre cei 1,3 milioane de români intrați în țară de la debutul pandemiei sunt și vești proaste. S-au repatriat și câteva mii de infractori cu violență, hoți de buzunare, majoritatea din Paris, Londra, Madrid, Roma, Amsterdam și Barcelona. Nimeni n-a putut băga mâna în foc că au conturile pline și vor sta în fața televizorului, citesc sau pictează, și nu plănuiesc să încalce ordonanțele militare pentru a nu-și ieși din mână.
Niciun stat nu-și permite să trimită în misiune câte-o patrulă la fiecare kilometru pătrat, deci România trebuie să suplinească sărăcia prin istețime. Sau măsuri specifice, cum le place polițiștilor să afirme. Cu istețimea s-ar mai descurca (deși cu Marian Godină nu se face primăvară), căci și corpul polițienesc s-a mai primenit. Mai rămâne să rezolve cu analfabetismul funcțional. În cazul de față, să știe care este informația relevantă, să aibă discernământul de a o pune în context și să nu dea cu barda, dacă nu e cazul. Să observe că o bătrânică grăbită care a depășit cu 10 minute timpul permis cumpărăturilor nu e Al Capone. Adică să zâmbească, să-i atragă atenția politicos că trebuie să se străduiască să se încadreze în interval, să o asculte 1 minut, căci poate a trebuit să caute pătrunjel, nu păstârnac, și să nu-i ardă 1000 de lei amendă, căci probabil nu are de unde să-i plătească. SĂ GÂNDEASCĂ, asta cer eu polițiștilor domnului Vela!
Însă, așa cum atrăgea atenția un lider sindical din Banat, care pare venit dintr-o altă generație de polițiști, atâta vreme cât la evaluarea activității profesionale se ține cont de numărul de sancțiuni aplicate, nu ne facem bine. Mai atrăgea domnul în cauză atenția că în statele cele mai civilizate, lipsa evenimentelor înseamnă eficiență. Căci cheia siguranței publice este PREVENȚIA. …Dar mai e mult până departe.
Dacă în privința bătrânicilor care iau amenzi deoarece un nene nu și-a făcut norma sau a adolescenților pocniți pentru că milițianul nu vede că e filmat din balcon recomand o instruire suplimentară, căci este limpede că au nevoie, în schimb, cer intervenția fermă, fără sincope, în gestionarea situațiilor explozive! La violență se răspunde cu violență, dacă e cazul! Iar „violență” este un termen care delimitează strict atitudinea polițistului. Adică potrivit legii. Proporțional, cum bine spunea comisarul Traian Berbeceanu – și știe foarte bine ce spune!
Dacă polițiștii sunt atacați cu pietre (ce șocant!), nu vor sta cu mâinile în sân, ci vor folosi armamentul din dotare! Nici dacă e petrecere în stradă sau se petrec acte de vandalism! Ne place cum în filmele americane, un individ recalcitrant este pus la podea și încătușat, așa e? Atunci îmi veți da dreptate că pușlamalele violente nu trebuie să fie iertate!
Dar asta nu înseamnă să se exagereze. Și poate ar fi mai utilă o mai bună comunicare. Dacă un polițist și-a devoalat inima de milițian, trebuie arătat și sancționat. Dacă un polițist a amendat un nene care merge, pur și simplu, să lucreze pământul, vreau să știu de ce a făcut-o și dacă i s-a frecat ridichea. Și mai vreau să știu de ce se petrec aceste cazuri (excepții, e drept): din incompetență sau deoarece unii sunt mână în mână cu infractorii?
Este un moment crucial, un examen pe care angajații Ministerului Administrației și Internelor îl dau în aceste zile. Vor ști să exploateze momentul, să se întărească, să-și spele imaginea (nemeritată, deoarece majoritatea sunt profesioniști)? Sau vor da năvală peste oameni și-așa timorați, mâhniți din cauza unor restricții fără precedent, impuse de pericolul public?
Între aplicarea legii și abuzul de lege există uneori o graniță infimă, dar ea nu trebuie trecută. Cu alte cuvinte, discernământ. Cine nu are, să fie scos dintre oameni! Știu, există deficit de forțe de ordine. Corespondența mea privată de pe facebook conține oferte ale unor oameni care par onești (de la foști angajați al MAI, acum reveniți în țară, la profesori de sport) de a deveni salariați ai ministerului. Știu, nu poți lua un om de pe stradă pentru a-l face polițist, dar o evaluare a acestor oferte cred că se impune. Oricum, i-am îndrumat să-i scrie ministrului.
Și încă ceva: România nu se confruntă cu un val de violență, nu credeți tot ce citiți! Sper să și rămână astfel, iar eventualele ieșiri în decor ale unor infractori intrați în țară să fie tratate conform legii. Vreau, însă, să subliniez că și polițiștii sunt oameni! Au și ei răbdarea lor, în ciuda antrenamentelor, a faptului că învață psihologia cetățeanului aflat în fața organului legii și sunt concentrați pe gestionarea conflictului, dacă apare. Dar a fost o perioadă grea și pentru ei, căci societatea le-a cerut siguranță. Iar o țară, cum bine știm, are nivelul de siguranță pe care îl poate plăti – cum spunea un fost ministru de Interne. Li s-a cerut în această perioadă să facă, uneori, imposibilul. Câți dintre noi am reușit asta în meseriile noastre?

Comentează pe FACEBOOK