Vaccinare fără programare începând din 7 mai

Vaccinare la liber pentru începând de vineri, 7 mai. Însă până la ora 14.00 vor fi primiți doar cei peste 60 ani, a declarat președintele campaniei de imunizare contra Covid-19 în România.

Valeriu Gheorghiță a subliniat că cei cu programare au locul asigurat, ceilalți veniți putând fi imunizați în limita diferenței dintre capacitatea centrului de vaccinare și numărul celor programați.

”Persoanele de peste 60 de ani se vor przenta direct la centrele de vaccinare, fără programare. Restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta de la ora 14.00 până la finalul programului, la ora 20.00, fără programare. (…) Atenţie, nu vreau să apară nemulţumiri. Prioritate vor avea persoanele deja programate prin platformă şi vor avea vaccinul asigurat, însă suplimentar vor fi liberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centre”, a anunţat marți șeful Comitetului de Vaccinare.

Acesta a mai explicat că nu a fost raportat, în România, niciun caz de tromboză venoasă după vaccinarea cu AstraZeneca. De asemenea, Gheorghiță a menționat și faptul că toate dozele de vaccin Johnson & Johnson au fost distribuite în centrele regionale, iar direcțiile de sănătate publică să le solicite și să le distribuie medicilor de familie.

Comentează pe FACEBOOK