Sunt declarațiile fostului șef al spionilor din Ucraina, Valeriy Kondratiuk, în vârstă de 52 de ani. Potrivit acestuia, Putin folosește dubluri cu operații estetice pentru a se ascunde de public din cauza unor boli și a temerilor cu privire la un posibil asasinat.
Tot acesta spune că zvonurile privind moartea lui Vladimir Putin sunt false. Președintele Rusiei folosește totuși aceste dubluri din cauza temerilor cu privire la un posibil asasinat.
Valeriy Kondratiuk a fost șeful Serviciului de Informații Militare și Externe al Ucrainei. El îl descrie pe Putin ca fiind un „nebun” și un „tiran” obsedat de securitatea sa personală, scrie Daily Star.
Kondratiuk spune că țara încă se află sub puterea regimului Putin, chiar dacă zvonurile spun că acesta își pierde puterea în Rusia.
Zvonurile legate de dubluri au fost amplificate atunci când președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu a putut să își dea seama dacă Putin este „încă în viață”.
„O persoană care se află la putere de mult timp, orice tiran, încearcă să ia măsuri suplimentare pentru propria securitate. Pentru a preveni actele teroriste în timpul evenimentelor publice, cum ar fi vizitarea unor locuri publice sau a unor întâlniri, el folosește adesea dubluri. Adevăratul Putin este atunci când se întâlnește cu ministrul Apărării la o masă mare, unde distanța dintre el și Shoigu este suficient de mare. Când stă lângă oameni la unele evenimente, premii – acest rol este jucat de dubluri pentru a reduce riscurile unor eventuale tentative de asasinat”, a spus Kondratiuk.
Acesta a mai fost întrebat dacă dublurile supranumite „marionetele lui Putin” ar putea conduce acum Rusia.
„Nebunul Putin este cel care se află în spatele acestui război și el este personal responsabil pentru suferința și tragedia care a avut loc din cauza deciziilor sale. Nu cred că dublurile sunt la fel de nebune. Dacă Putin a plecat dintre noi, atunci este o nebunie să susții acest război. Nici măcar nu văd pe cineva din anturajul lui Putin care ar fi interesat să continue politica sa”, a mai spus fostul șef al spionilor.
Kiril Budanov mai declarase în trecut că Putin este ajutat de sosii care au suferit operații estetice să arate ca el.
„Știm în mod special despre trei persoane care continuă să apară, dar nu știm câte sunt. Toți și-au făcut operații estetice pentru a arăta la fel ca el”.
Astfel de dubluri sunt folosite în mod regulat pentru a-l proteja pe Putin. Se presupune că președintele are probleme de sănătate, Covid sau alte infecții, potrivit grupului canalului rusesc de Telegram, General SVR.
Comentează pe FACEBOOK













