Traian Băsescu, declarat definitiv colaborator al Securității sub numele de cod „Petrov”, nu doar că nu și-a asumat vreodată vina pentru rolul său în structura represivă a regimului comunist, dar acum vrea și să fie recompensat. Fostul președinte solicită de la statul român aproape 150.000 de euro — exact suma pe care ar fi primit-o dacă nu s-ar fi aflat niciodată că și-a turnat colegii.
Deși verdictul instanței a fost clar: informator al poliției politice, Băsescu refuză decența tăcerii. În loc să accepte pierderea beneficiilor care i-au fost retrase în mod firesc în martie 2022, vine acum și cere bani. Mulți bani. De la contribuabili.
Cererea a fost înregistrată oficial la Administrația Prezidențială. Băsescu invocă o decizie recentă a Curții Constituționale, care anulează prevederea legală ce interzicea foștilor colaboratori ai Securității să beneficieze de indemnizații și alte privilegii. Dosarul se află acum pe masa Curții de Apel București.
Astfel, statul român se pregătește să-i plătească retroactiv o indemnizație lunară, în ciuda faptului că Băsescu a fost deconspirat și catalogat oficial ca turnător.
Decizia CCR, pronunțată în iulie 2025, arată cât de puțin mai contează moralitatea în fața „drepturilor” unor foști informatori: legea a fost anulată pe motiv că ar fi afectat retroactiv privilegiile lui Băsescu. Cu alte cuvinte, nu contează ce ai făcut, ci doar când ai fost prins.
Iar acum, în România anului 2025, onoarea se negociază. Se evaluează în euro. Și se plătește cu bani publici. Chiar și atunci când e vorba de un turnător oficial al Securității.















