Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că inflaţia a scăzut în luna mai la aproape 5% și dă asigurări că Guvernul va continua să ia decizii care să protejeze nivelul de trai al populaţiei. Declarația acestuia vine la o zi după ce PSD a fost anunțat ca fiind marele câștigător al alegerilor din 9 iunie, atât la Consiliile Județene, cât și la numărul de primării adjudecate. Social-democrații au obținut peste 40% din mandatele de primari din țară și are cinci consilii județene în plus față de 2020, luate de la colegii de alianță.
Ciolacu: Nu vom ezita să luăm decizii care să protejeze nivelul de trai
„Inflația a scăzut în luna mai la aproape 5%, adică atât cât prognoza BNR că va ajunge abia la finalul acestui an”, a scris premierul Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Prim-ministrul Ciolacu a precizat că România a reușit să înregistreze cea mai accentuată scădere a inflației din întreaga Uniune Europeană și că Guvernul va continua să ia decizii care să protejeze nivelul de trai al populației.
„Măsurile luate de PSD la guvernare, de plafonare a prețurilor la energie și gaze, respectiv a adaosurilor comerciale la alimente de bază, au fost cele mai eficiente soluții în sprijinul românilor. Am reușit să reducem inflația de la vârful de aproape 17% din noiembrie 2022 cu aproape 12 puncte procentuale – cea mai accentuată scădere din întreaga Uniune Europeană! Nu vom ezita să luăm în continuare decizii care să protejeze nivelul de trai al populației. Vrem să menținem puterea de cumpărare a românilor și să susținem avansul produselor românești pe piață: acesta cred că este singurul “tandem” care contează atât în acest an, cât și în viitor”, a afirmat premierul Ciolacu.
Inflația a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
PSD: 25 de consilii județene, câștigate de social-democrați
Partidul Social Democrat (PSD) este de departe câștigătorul alegerilor locale, cu 25 de Consilii Județene câștigate și 17 municipii reședință de județ. Surpriza serii vine din inima Bucovinei, unde PSD a reușit să câștige CJ Suceava, condus acum de Gheorghe Flutur, prim-vicepreședinte PNL, dar și primăria Municipiului Suceava.
PSD transmite într-un comunicat de presă că a reușit să câștige și Consiliu Județean Prahova, condus îm prezent de liberalul Iulian Dumitrescu, iar după mulți ani, un social-democrat devine primar la Piatra Neamț.
Firea se aștepta să piardă alegerile, ‘dar nu la o diferență atât de mare’
Gabriela Firea este însă marea perdantă. Aceasta a fost învinsă, la diferență mare de scor, de Nicușor Dan. Ea spune că se aștepta să piardă alegerile pentru Primăria București, dar nu la o diferență atât de mare. Senatoarea PSD a mai spus și că îi pare rău că nu a reușit să obțină un scor mai bun.
„Mă așteptam să pierd, din cauza candidaților numeroși din centru-stânga bazinului politic, dar nu la o diferență atât de mare. Vom analiza cu toții care au fost cauzele. (…) Îmi pare rău că nu am reușit să obțin mai mult acum. Activitatea mea nu se va opri aici. Voi fi neobosită în a promova modernizarea comunităților, drepturile femeilor, egalitatea de șanse și protejarea sănătății tuturor”, a mai spus social-democrata, felicitând câștigătorii alegerilor de duminică și mulțumind colegilor care au susținut-o în cursa pentru Capitală.
Comentează pe FACEBOOK