În lupta crâncenă cu virusul asiatic, guvernele mai multor țări arată o responsabilitate maximă. Există și state care mai mult mimează măsurile dure și care vor suporta consecințele. Prin prisma măsurilor, România se situează undeva la mijloc. Iată însă modele de responsabilitate maximă și de toleranța zero. Toate măsurile sunt, evident, luate în favoarea cetățenilor :
– SUA sunt de departe țara cu cea mai drastică politică de restricții. Au fost primii care au interzis zborurile din Asia și accesul cetățenilor veniți din zonele de risc pe teritoriul sau. Președintele Donald Trump a aprobat un buget de criză de peste 8 miliarde de dolari, bani ce vor fi folosiți în lupta împotriva Covid19.
Bomba a venit acum câteva ore, când șeful Departamentului Securității Interne, Ken Cuccinelli a susținut că există un scenariu potrivit căruia se va interzice accesul pe teritoriul SUA a persoanelor care vin din Europa. Cetățenii americani nu vor face parte din categoriile vizate.
–ISRAEL nu mai face nicio diferență între cei care le intră în țară. Toate persoanele care intra pe teritoriul său intră automat în carantină de 14 zile! Cele care nu au această posibilitate sau refuză măsura sunt imediat repatriate pe cheltuiala proprie.
Această măsură vine după o serie de restricții demarate încă de luna trecută. De atunci, toți străinii care veneau din China în Israel erau întorși din drum, iar cetățenii proprii erau băgați automat în carantină. Toate competițiile, inclusiv maratonul național au fost amânate, restricționate sau anulate.
– ITALIA s-a trezit pe ultima sută de metri. Întreaga țară a fost trecută în așa zisa zonă roșie. Traficul de persoane a fost restricționat sever. Premierul italian a decis ieri închiderea tuturor magazinelor din peninsulă, cu excepția farmaciilor și celor cu bunuri de consum. Industria va fi lăsată să lucreze, însă în condiții speciale. Transportul public va fi garantat în majoritatea zonelor
– UNGARIA a impus măsuri drastice de tranzitate a spațiului său, în special de când cu fluxul de români care se întorc acasă din Italia. Au fost introduse puncte de control pe toate trecerile dinspre Schengen. Practic au fost închise granițele pentru toți cei ce vin dinspre Italia. Mașinile sunt întoarse din drum.
În paralel a fost decretata stare de urgență, au fost sistate toate zborurile dinspre Italia, China, Iran și Coreea de Sud. Orice turist din ultimele 3 țări urmează să fie trimis acasă.
– JAPONIA a fost prima țară care a trimis copiii acasă pe termen lung. Încă din luna februarie, premierul Japoniei a decis închiderea școlilor până în aprilie, când se va reanaliza situația. Traficul aerian dinspre zonele de risc a fost și el sistat cam de la aceeași dată
Comentează pe FACEBOOK