De ce Săptămâna Financiară

După 11 ani în care am bătut aproape toate televiziunie din Romania, în calitate de invitat, m-am reîntors astazi, 21 mai, la postura de moderator/realizator de emisiuni. Culmea, tot acolo unde am și debutat în acea postură, cu emisiunea „Cu ochii pe ei”. Probabil este mult adevăr în vorba de duh potrivit căreia viața e ciclică.

Fără să vă plictisesc cu elemente de culise, vă spun doar că atât Sorin Oancea, omul din spatele B1TV, cât și Mihai Craiu, deținătorul mărcii Săptămâna Financiară, au avut un rol important în povestea asta. Iar pentru asta le mulțumesc și le spun cu toată sinceritatea că îmi doresc să mergem cât mai mult în formula asta. Sunt amândoi niște oameni de cuvânt, profesioniști și bine intenționați, alături de care poți pleca oricând la drum. Mai ales pe acest drum anevoios al presei din România.

Așa cum am spus și în primul promo al emisiunii, Săptămâna Financiară nu va fi despre nimic complicat, nimic alambicat și aproape nimic tehnic. Sper ca în fiecare ediție să pot veni cu explicații pe înțelesul tuturor, cu privire la tot ce ne arde la buzunar. Să aflăm ce se întâmplă cu banii noștri, cine ni-i gestionează, cum ni-i fură și ce putem face să-i înmulțim sau măcar păstra în siguranță.

Promisiunea mea, Dan Bucura, precum și a platformei Jurnalist.ro este că nu voi trăda niciodată cauza. Voi face ceea ce am făcut de 24 de ani încoace: presă de calitate pentru oamenii cu suflet bun ai acestei țări. Rămâneți cu noi în fiecare vineri și veți vedea că se poate și altfel: fără compromisuri, fără influențe și fără ordine venite din alte părți!

Comentează pe FACEBOOK