Nu sunt o „pilă” suficient de mare!

Pandemia va trece, dar, în inima mea, a lăsat deja niște răni care se vor închide foarte greu.
8 tineri cu insuficiență renală cronică din Asociația pentru Solidaritate și Empatie Delia Grădinaru, familia mea extinsă, s-au stins cu zile din cauze evitabile în aceste ultime 14 luni.
Unii au fost infectați în clinicile de dializă de către personalul medico-sanitar care nu avea echipamente de protecție, alții nu au mai ajuns la timp în spitalele care erau dedicate doar pacienților cu Covid-19, și 3 dintre ei au fost diagnosticați greșit cu Covid-19 deși aveau alte afecțiuni, invizibile pentru medicii orbiți de o singură boală.
Azi voi vorbi despre moartea lui Cristian Melțer din Suceava. Un tânăr de 38 de ani, vesel, bun ca pâinea caldă din Bucovina, un suflet pe care l-am cunoscut în tabăra de tratament pe care am organizat-o în 2019 pe tărâmul de basm al Siciliei pentru 50 de suferinzi al căror rinichi nu mai funcționează și viața lor depinde un aparat.
Cristi a fost infectat cu Sars-Cov 2 la centrul privat de dializă din Suceava. Medicii și asistentele care lucrau în paralel și în Spitalul Județean Suceava au adus boala care s-a răspândit ca focul în miriște printre bolnavii cronici dependenți de aparatele de hemodializă.
Cristi m-a sunat în 7 aprilie 2020, plângea la telefon: ” „Ema, am Covid, am îmbolnăvit-o și pe mama, am luat virusul de la medicul nefrolog, și el s-a infectat în spital, nu aveau echipamente sau nu au știut să le îmbrace”.
Zic câteva vorbe de curaj, dar după ce închid telefonul constat că în stomac m-a prins ca într-o menghină un fior de spaimă.
La Suceava se instalase panica, bolnavii erau înghesuiți pe secția de Boli Infecțioase.
8 bolnavi într-un salon, cazuri grave și ușoare, la grămadă.
Au început să moară pe capete.
Cristian a rezistat câteva zile cu stoicism. Am ținut legătura cu el, vorbea din ce în ce mai greu. M-a rugat să sun la spital să-l mute într-un salon cu mai puțini bolnavi. Se murea mai des în saloanele cu mulți pacienți…
Am sunat, managerul Spitalului Județean Suceava era condus de câteva zile de un colonel pe nume Oprea, mi-a spus că face ce poate, părea depășit, și era.
Nu l-au mutat nicăieri pe Cristian.
Peste 2 zile am aflat de la știri că un elicopter a zburat către București și în el au urcat pe lângă niște bolnavi tineri și un om în vârstă de 90 de ani.
Am sunat să întreb de ce nu l-a urcat Arafat în elicopter și pe tânărul Melțer?
O asistentă mai tânără mi-a spus cu durere, „domnule deputat, s-a sunat foarte „de sus” pentru acel domn de 90 de ani, are „pile” mari…
Mă aud spunând și eu, „pentru Cristian nu sunt destul de mare ca „pilă”?
Sunt și eu deputat…
Se face liniște la capătul firului…
Asistenta oftează și închide cu un stins „îmi pare rău”.
La 48 de ore după, Cristian Melțer a murit, la o săptămână s-a stins și mama lui.
La o zi după Cristian a murit și domnul de 90 de ani care a avut pile mai mari decât tânărul bolnav pe care am încercat să-l salvez.
Acesta este adevărul, Cristian a murit și pentru că eu nu i-am putut fi o pilă suficient de mare.
Nu am fost niciodată egali în România, nici măcar în fața morții.
O „pilă” mică e învinsă de regulă de o „pilă” mai mare. Locuri în ATI s-au găsit în aceste luni uneori și în funcție de cine pe cine suna și cât de sus…
Criza ne-a dezbrăcat pe unii dintre noi și de ultimele urme de omenie, pe alții însă i-a transformat în sfinți.
La 1 an de la moartea lui Cristian Melțer mie mi-a rămas să îmi cer iertare cu durere celor care l-au iubit pe acest tânăr că nu am putut fi pentru el o pilă suficient de puternică pentru a-l salva.

M-a bătut o pilă mai mare…

Emanuel Ungureanu – deputat USR-Plus

Comentează pe FACEBOOK