Evul Mediu de lângă Iaşi. Primarul agresează fizic localnicii

Evul Mediu de lângă Iaşi. Primarul agresează fizic localnicii

Un primar dintr-o localitate din Iași este acuzat de localnici de comportament abuziv. Ooamenii spun că edilul îi amenință și îi agresează.

Acuzațiile îl vizează pe primarul comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache.

„Domnul primar m-a întâmpinat cu o serie de injurii atât la adresa mea, cât şi la adresa altor cetăţeni care au mai încercat să depună solicitări. Am început să plâng când am realizat că tocmai primarul comunei îmi vorbeşte în asemenea hal şi, în final, după multe lămuriri insistente, am reuşit să obţin un număr de înregistrare şi să depun documentul. Mai mult, domnul Mihai Mihalache m-a şi ameninţat, spunându-mi că pentru binele meu ar trebui să evit să mai merg în satul Schitu Duca”, a precizat Mirela Grigoraş, localnică, potrivit Adevărul.

Altădată, din cauza unui conflic pe o parcelă de pământ, edilul a sărit la bătaie.

„Ulterior, după conflictul nostru – în care efectiv a sărit să mă bată cu o lopată – a venit la mine acasă poliţia şi reprezentanţii ei mi-au spus să merg la spital, dacă sunt rănit, să mă internez”, spune P Ilașcu.

Primarul Mihai Mihalache este cunoscut pentru caracterul său impulsiv, Cel mai probabil, acesta va părăsi scaunul de edil la alegerile locale din 27 septembrie.

Comentează pe FACEBOOK