Guvernul ia în calcul emiterea de obligațiuni pentru români

Guvernul ia în calcul emiterea de obligațiuni pentru români

Ludovic Orban a declarat că Guvernul se află într-un proces de evaluare a resurselor financiare. Premierul ia în calcul inclusiv emiterea de obligaţiuni pentru cetăţenii români.

„În ceea ce priveşte măsurile economice la care ne gândim, în momentul de faţă suntem într-un proces de evaluare a resurselor financiare pe care le putem accesa în perioada următoare. Nu numai de evaluare, ci şi de implicare activă în creşterea resurselor financiare pe care le putem mobiliza pentru efortul de relansare economică. Sigur, aceste resurse provin din buget, din fonduri europene pe care le avem la dispoziţie. De asemenea, provin din credite care pot fi luate din sistemul financiar bancar din România, credite care pot fi luate de pe piaţa internaţională. De asemenea, intenţionăm să lărgim instrumentul emiterii de obligaţiuni pentru cetăţenii români, care să poată fi cumpărate de cetăţenii români. Astfel încât să oferim un instrument suplimentar de economisire pentru cetăţeni (…), cum sunt titluri de stat, obligaţiuni. Să implicăm cetăţeanul într-un program ‘Români pentru români’, ceva de genul acesta”, a arătat premierul.

Comentează pe FACEBOOK