luni 8 august 2022
spot_img

Icre negre „made in Romania”

Must read

spot_img

E timpul ca sturionii din fermele româneşti să îşi arate adevărata valoare, după mulți ani de așteptare. Preţul unui kilogram ajunge pe piaţă la 1000 de euro.

Câteva dintre crescătoriile din România recoltează icre negre în 35 de ferme. Cu cât peştele este mai rar şi se dezvoltă mai lent, cu atât icrele sale sunt mai preţioase.

Șapte ani durează până când un peştele ajunge la maturitate şi poate să producă caviar.

La unele specii, cum este morunul perioada se întinde până la 18 ani. Cel mai scump caviar din lume se numește almaş. Acesta este produs de un sturion care are cel puţin o sută de ani. În acest caz, icrele negre sunt aurii.

Marilena Maereanu, proprietar fermă Tulcea: “De la nişte peşti care au trăit la adâncimi foarte mari şi şi-au pierdut pigmentul am reuşit să obţinem acest diamant să îl numesc pentru că este într-adevăr foarte rar şi foarte valoros”.

Ferma recoltează într-un an 500 de kilograme și vinde în ţara 10 la sută din producţie. Restul cliențilos sunt din Europa, Statele Unite şi Ţările Arabe.

“Aş spune că cel mai bun caviar ca şi gust este nisetrul imperial are un bob destul de mare peste 3,5 mm şi un gust deosebit cu uşor aromă de nucă, duce spre aroma de nucă”, spune Marilena Maereanu.

Sturionii necesită condiţii speciale de creştere. Este foarte importantă calitatea apei, hrana cantitatea de oxigen şi temperatura.

Femela este mutată într-un bazin permanent monitorizat şi nu primește hrană, pentru că gustul şi mirosul icrelor să fie nealterat. Pentru extragerea caviarului, peştele este sacrificat.

Preţul de vânzare porneşte de la 360 de euro pe kilogram însă intermediarii adăugă şi ei.

Lucia Lupea, tehnolog fermă de sturioni: “La cumpărătorul final ajunge să depăşească 2000, 3000, 4000, 5000 – există şi caviar de 8000 de euro”.

Marius Muntean, chef: ”În general se folosesc la mese fastuoase unde sunt invitaţi speciali, dau o notă eleganță, la fel ca foiţa de aur pe un produs premium”.

Creşterea sturionilor s-a dezvoltat la noi după anul 2006. România a interzis pescuitul acestor peşti, pentru că erau pe cale de dispariţie. Am fost prima ţară care a luat o asemenea măsură.

Fermele de la noi vând pe comandă.

Exporturile sunt modeste. Oficial s-au raportat doar 43 de kilograme.

Un kilogram de caviar costă în restaurantele din New York sau Paris aproximativ 1500 de euro.

Comentează pe FACEBOOK
- Advertisement -spot_img
- Publicitate -spot_img
spot_img
spot_img

Jurnalist.ro