Constructorul auto Dacia a prezentat la Paris noul concept Dacia Manifesto, destinat deplasărilor în natură.
Dacia Manifesto nu va fi produs în serie, dar elementele sale vor prezente pe viitoarele modele ale producătorului, conform companiei.
Manifesto este întruchiparea perfectă a valorilor mărcii Dacia. Este un vehicul simplu, cu un design robust și eco-smart, care va fi apreciat imediat de toată lumea.
Dacia Manifesto este un SUV compact și robust, decapotabil și eco-smart, potrivit companiei. Manifesto nu are uși și nu are parbriz, fiind destinat să transporte două persoane și câteva bagaje în natură.
„Cu acest concept car, cultivăm spiritul de libertate, prin crearea unui mod ușor și accesibil de a ne bucura de aer curat, atât atunci când călătorim în interes de serviciu, cât și atunci când ne relaxăm.
Manifesto este un SUV decapotabil ultra-compact, astfel încât pasagerii să se poată conecta cu natura. Acest tovarăș de drum ușor și silențios pune accent pe agilitate și mai puțin pe viteză. Cu acest tip de vehicul poți aproviziona cu ușurință cabanele montane sau ajunge în locuri izolate.
Manifesto nu va fi disponibil pentru vânzare, dar include toate inovațiile Dacia, inclusiv cele existente deja pe unele dintre modelele noastre și care vor fi disponibile în curând pentru toată gama, cele care urmează să fie lansate și cele care explorează idei noi, ce vor fi dezvăluite în viitor.
Cu Manifesto, Dacia își reafirmă viziunea privind un vehicul simplu, cool, robust, accesibil și prietenos cu natura”, transmite compania.