Pe mâna cui se va salva UE?

Pe mâna cui se va salva UE?

Pandemia de coronavirus a determinat repoziționarea actorilor în sistemul internațional și, implicit, intensificarea demersurilor de promovare a superiorității pe fondul crizei. De altfel, asistăm la o nouă paradigmă a raporturilor de influență.

Uniunea Europeană se află într-un moment de definitivare a noilor direcții de politică externă, fiind prinsă între interesele transatlantice și cele est-asiatice. Calibrarea relațiilor este îngreunată de maniera neorealistă pe care o abordează statele în cursa pentru supremație în noua ordine mondială post-COVID-19, în special pe dimensiunea intereselor economice.

Aspru criticată pentru deficiențele structurale, Uniunea Europeană trebuie să asigure, prin exercițiul financiar european 2021-2027, atât politici de atenuare a fracturilor vizibile dintre Est și Vest, cât și politici de echilibrare a competiției dintre statele membre privind resursele destinate reconstrucției economice. Solidaritatea comunitară a trecut în plan secundar, în timp ce relațiile bilaterale continuă să se dezvolte pe linia ajutorului umanitar. Disensiunile create de așa-numitele „coronabonduri” relevă interese distincte în cadrul Uniunii. Astfel, chestiunea datoriei publice europene promovată cu tărie de Italia, Franța sau Spania este privită cu reticență de statele din Nord. În aceste împrejurări, acțiunile umanitare nu sunt lipsite de scopuri politice. Echipamentele și personalul medical trimise de Rusia în Italia sunt privite cu scepticism la nivelul UE, fiind percepute ca o „monedă de schimb”. Dependența peninsulei de gazele din Rusia s-a tradus prin repetate încercări de convingere a blocului comunitar privind relaxarea măsurilor restrictive împotriva Rusiei, ca urmare a anexării Crimeei.

Criza a relevat, de asemenea, neajunsurile procesului de globalizare și importanța dezvoltării autonomiei strategice europene. Tendința de dezindustrializare a Europei și orientarea către servicii a creat o dependență mult prea mare față de China. Planurile de relansare economică se vor axa pe repatrierea sau relocarea capacităților de producție din Asia în Europa în domenii cheie, precum sanitar, tehnologic, industrial și agricol.

Campanii de dezinformare, cenzură și propagandă au fost promovate intens de administrația de la Beijing, a cărei miză constă în consolidarea imaginii Chinei în opinia publică internațională și menținerea stabilității sociale pe plan intern. Politica sa externă soft power a trădat încrederea statelor europene și a societăților acestora, prin acțiuni contradictorii cu valorile UE, fapt ce va degrada evoluția relațiilor de cooperare. Cazul cenzurii unui articol de opinie al UE de către China este elocvent din acest punct de vedere. Deși OMS recunoaște originea naturală a virusului într-o piață din Wuhan, Ministerul Afacerilor Externe chinez a condiționat publicarea articolului de eliminarea acestor informații. Narațiunile pro-Beijing susțin superioritatea Chinei în gestionarea pandemiei, promovând ideea că Occidentul folosește virusul drept armă în folos propriu și pentru a alimenta un val de xenofobie și rasism împotriva societății chineze.

Regândirea relațiilor internaționale aduce Europa în fața Statelor Unite ale Americii, care au adoptat o politică revizionistă privind comerțul cu China. Consolidarea rolului Chinei la nivel mondial a afectat prosperitatea economică și poziția dominantă deținută de SUA. Totuși, o parte dintre consecințele deciziilor administrației de la Washington se răsfrâng asupra Europei. Sunt de amintit atât retragerea SUA din Acordul nuclear cu Iranul (JCPOA), ceea ce amplifică tensiunile în vecinătatea Europei, cât și decizia unilaterală și nejustificată de a impune taxe pe importurile de oțel și aluminiu din UE, fapt ce a necesitat adoptarea unor măsuri de reechilibrare la nivel comunitar. În contextul pandemiei, oficialii germani au dezvăluit că SUA au încercat să obțină în mod pecuniar drepturile exclusive pentru un posibil vaccin împotriva COVID-19 din partea companiei CureVac. Dincolo de aceste divergențe, SUA rămâne cea mai importantă destinație pentru exporturile din UE, iar colaborarea în cadrul NATO dintre cele 22 de state europene membre ale alianței și SUA contribuie semnificativ la securitatea Uniunii. Referitor la China, SUA solicită o reformă economică socială, fiind preocupată de stoparea subvenționării exporturilor și a industriei, precum și a politicii discriminatorii pentru achizițiile publice promovate de guvernul chinez. În această privință, UE rămâne în acord cu cerințele SUA față de China și evidențiază necesitatea unei politici de integrare a minorității uigure. Astfel, nu se poate vorbi de o decuplare a UE de SUA – două sisteme politice democratice a căror relație se fundamentează pe valori universale și istorie comună.

Într-un moment în care securitatea sanitară primează pe agenda liderilor, UE pare prinsă în jocuri politice, iar reabilitarea coeziunii interne este condiționată de capacitatea statelor membre de a colabora în solidaritate pentru a construi puntea dintre combaterea COVID-19 și redresarea economică, în conformitate cu obiectivele Pactului ecologic european.

Eugen Tomac – președinte PMP

Comentează pe FACEBOOK