duminică 19 mai 2024

PNL nu e de acord cu PSD: Să creștem economia, apoi salariile

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

PNL nu este de acoord cu planul anunțat de PSD de a crește salariul minim de la 3.300 la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie. Deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor, a declarat că este necesar ca întâi să crească economia și abia apoi salariile.

 

Dispute în coaliție pe tema creșterii salariului minim de la 1 iulie

 

Întrebat într-o emisiune de pe B1 TV dacă va fi majorat salariul minim de la 1 iulie, reprezentantul liberalilor a spus: „În toate aceste discuții legate de zona economică trebuie să existe predictibilitate (…). Noi, liberalii, știți bine, suntem, ca de fiecare dată, deschiși acestor discuții în coaliția de guvernare, privind eventualitatea măririi salariului minim, dar e foarte, foarte important ca aceste lucruri să se facă, evident, după discuții cu toți partenerii implicați”.

„Viziunea PNL este extrem de simplă. Noi considerăm că mai întâi trebuie să creștem economia pentru a putea ulterior să crești salariile. Este absolut elementar. Prima datorie a statului, din punctul nostru de vedere, este să pompeze bani în economie, să crească investițiile, eventual să diminuăm taxarea muncii și, dacă ulterior există angrenaj sau creștere economică, cu siguranță acest efort bugetar pentru creșterea salariilor poți să îl susții. Evident că specialiștii în finanțe trebuie să avanseze aceste scenarii”, a adăugat Ionuț Stroe.

„Noi nu ne-am opus, ci doar am considerat că trebuie să discutăm cu toate cifrele pe masă. Suntem deschiși acestor discuții, dar aceste creșteri salariale trebuie să fie predictibile și sustenabile, să poți să faci, evident, un calcul pe taxe, pe impozite și pe tot ceea ce înseamnă angrenaj economic ca să poți să îți onorezi această promisiune. În campanie electorală, lucrurile par destul de simple. Ulterior, ele de multe ori s-au complicat”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PNL.

 

Intenţia Guvernului Ciolacu – salariul minim să crească la 3.700 de lei

 

„În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700”, a explicat Ciolacu, potrivit News.ro.

Ciolacu a mai arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu. Ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici. Ciolacu a menţionat că nu vrea să ia în acest moment decizii emoţionale şi să distrugă tot echilibrul macroeconomic.

CITITI SI – Salariul minim crește. Cu cât rămâne net un angajat

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- AFLĂ MAI MULT -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro