Spitalele Capitalei, băgate în alertă de Covid

Spitalele Capitalei, băgate în alertă de Covid

Un document apărut ieri în spațiul public scoate la iveală îngrijorarea autorităților sanitare legat de evoluția pandemiei de coronavirus. Direcția de Sănătate Publică solicită expres tuturor spitalelor din București să își organizeze fluxuri de primire a bolnavilor de Covid19, în contextul în care spitalele deja existente sunt supraaglomerate.

Numărul de 669 de cazuri noi depistate ieri în Capitală a trezit probabil la realitate autoritățile. DSP București afirmă că solicitarea are la bază „necesitatea stringentă a măririi capacității de tratament Covid-19 în contextul măririi progresive a ratei de incidență cumulată la 14 zile, care la data de 13.10.2020 este 2,69 la mia de locuitori”. Miercuri, același indicator a sărit brusc la 2,82, iar pragul psihologic de 3 cazuri la mia de locuitori, corespunzător scenariului roșu, pare iminent.


În documentul anexat, vedeți clar că DSP București se adresează tuturor spitalelor, într-un demers disperat. Se pare că ceea ce va urma sperie autoritățile.

Comentează pe FACEBOOK