Domnul Iliescu (ficțiune cu damf de verité)

Domnul Iliescu (ficțiune cu damf de verité)

13-15 Iunie 2017. Benzinărie mică, mașini grămadă, miros de cherosen opărit și 33 de grade la umbră. Radio-ul ne anunță că domnul Iliescu este în capul listei de cercetați în dosarul mineriadei. Aproape tresar. Transpir ușor și bag, hotărât, țeava alimentatorului în rezervor. Pe contrasens, încet ca o felină bătrână, apare o dacie cu numărul B-13-ILI!

– B-13-ILI?! Și cum s-a strecurat, ca la filaj! Ce securică!!! îmi zic rapid, pe negândite. Nu, sunt paranoic! Ce m-a apucat?! Peste tot văd numai semne…

Domnul de la volan oprește, mă fixează și, sever ca profu’ de socialism-științific, îmi face semn să eliberez pompa. Pentru o secundă, m-am simțit vinovat. Mă asigur că nu sunt eu elevul impertinent, ci domul e în sens greșit. Respir adânc și-i trag un zâmbet blând, superior:

– Cine, eu?! Să plec?! De ce? Tu ești pe contrasens! (toate acestea exprimate doar mimetic, că nu mi-aș fi permis să-l tutuiesc pe dom’ director.)

Tovarășa de viață și călătorii a loganistului nostru îl înghiontește nițel, cu evantaiul. ’Mnealui îi face semn a lehamite, lovindu-i din greșeală, borul larg al pălăriei de pai, tip “fetele de la Căpâlna”. Urmează, prin parbriz, un schimb rapid de replici ca în filmele cu frații Marx și, la fel de comic, domn’ profesor așează automobilul, la pompa alăturată. (Bineînțeles de deandoaselea.) Iese țîfnos, trântește borseta pe capotă, ia aer printre mustățile grizonante, cu tăietură clasică, proptește mâinile în șolduri și dă să mi se adreseze…

– Bună ziua! contraatac eu zâmbitor. Domnu’ Iliescu?

Dânsu’ înghite, brusc, în sec: l-am nimerit! Clipește des și, încă tace. Eu, bag cărbuni:

– Știți că sunteți pe contrasens?!

‘Mnealui mai proceseaz-un pic și cuvântează:

– La vârsta mea… oi fi știind!… Evident, e nemulțumit de ce-a scăpat pe gură.

Nechează aproape imperceptibil, gândește scurt, înghite greu și mă pune la locul meu:

– Dar ce, v-ați deranjat?

– Deloc! zâmbesc în continuare. Părea că dumneavoastră sunteți deranjat…

– Eu?

– Da! Nu-mi făceați, dumnevoastră, semn să eliberez pompa?!

Mică pauză și-mi trage un „smash” de zile mari:

– Asta ai văzut tu, pe după ochelarii ăia?

Tac. Ce-ar mai fi de spus?

Victorios, nea Nelu se-ntoarce către a lui cu coc, din cocpit, și-i spune țanțoș și-nțepat:

– Dragă, dă-mi pompa să alimentez așa, pe dos, ca să nu-l deranjăm pe musiu!

Tac, zâmbesc din nou, plătesc și îi privesc detașat, cum aș privi, la cinematecă, un film vechi cu Stan și Bran. Îi văd cum lungesc furtunul peste capotă și cum îl sugrumă încercând să-l vâre, fără spor, în rezervor. Ea își scapă evantaiul sub bolid, el își cam pierde cumpătul. Iar le zâmbesc și dau să plec:

– V-am zis că sunteți pe contrasens!

– Uite-i, dragă! Ăsta-i tineretul pe care l-am crescut! Numai să persifleze! Zâââmbești așa … Păcală! mi-aruncă el nesăbuit. Îi vezi, o mână de ajutor n-ar da și ei…

– Păi, dacă sunteți pe contrasens! greșesc din nou și le răspund…

– Vezi, dragă?! rămâne în văzduh, cu un miros incandescent, replica lu’ domn’ profesor… de-aia-ți zic: nu-mi pare rău că am chemat, atunci, minerii! Ar trebui să-i mai chemăm o dată!!!

Liniște.

Blochez cu grijă portierele, opresc mecanic radioul, înghit acru-amărui și încerc să sting lumina-n cartier. Nu-mi iese.

Constat că lămpașul luminează încă foarte departe!

Marius Florea Vizante – actor de teatru și film

Comentează pe FACEBOOK