Acasă Blog Pagina 7

Premieră la Casa Albă: Reprezentanți ruși și ucraineni, la aceeași masă / Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul din Oleșki

colaj foto
Într-un eveniment diplomatic fără precedent de la izbucnirea conflictului, Casa Albă urmează să găzduiască joi o ceremonie specială la care vor participa, în același spațiu, oficiali și reprezentanți atât din Federația Rusă, cât și din Ucraina. Reuniunea este organizată pentru a marca succesul armistițiului umanitar de la Oleșki, context în care va fi marcată și decorarea Primei Doamne a Statelor Unite, Melania Trump, de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski. 

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki

Într-un decret semnat de președintele Zelenski pe 2 noiembrie și făcut public miercuri de președinția ucraineană, liderul de la Kiev îi acordă soției președintelui Trump Ordinul Cneaghinei Olga, clasa I, o distincție a statului ucrainean care se acordă exclusiv femeilor.

Decretul prezidențial subliniază sprijinul umanitar al Melaniei Trump pentru Ucraina și activitatea sa în sprijinul copiilor și adulților ucraineni afectați de invazia rusă.

Separat, președintele Zelenski a semnat un decret prin care este decorat pentru activitatea sa în realizarea și punerea în aplicare a armistițiului de la Oleșki consilierul primei doamne a SUA, Marc Beckman, care a gestionat personal toate demersurile în numele Melaniei Trump.

Astfel, Marc Beckman primește Inima de Aur, o decorație pe care statul ucrainean a acordat-o multor voluntari în timpul acestui război.

 

Melania Trump a convocato ceremonie la Casa Albă cu ‘reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei’ 

Prima doamnă a SUA a convocat pentru joi o ceremonie la Casa Albă cu ‘reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei’ pentru a sărbători succesul armistițiului de la Oleșki, scrie Agerpres.

Comisarul pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineț, a anunțat miercuri că se află în drum spre Washington pentru a participa la ceremonie.

Din partea Rusiei se așteaptă participarea comisarului pentru drepturile omului Iana Lantratova, care a reprezentat Moscova în timpul negocierii și aplicării armistițiului.

-Publicitate-

Schimbare în Codul rutier: „Legea motocicliștilor” a fost promulgată! Ce drepturi noi au posesorii de două roți în trafic

foto - Pixabay.com

Conducătorii de motociclete și mopede din România primesc o mână de ajutor importantă pentru a scăpa de aglomerația din marile orașe. „Legea motocicliștilor” a fost promulgată oficial, introducând modificări radicale în Codul Rutier, printre care permisiunea de a circula pe benzile destinate transportului în comun și legalizarea „filtrării” traficului printre mașini.

 

Legea motocicliştilor a fost promulgată

 

Noua lege prevede că motocicletele şi mopedele pot circula pe banda destinată transportului în comun, în condiţiile stabilite de administratorul drumului.
În plus, motocicliştii, mopediştii şi bicicliştii pot înainta pe lângă coloanele oprite la semafor sau la calea ferată, cu cel mult 20 km/h, dacă au suficient spaţiu lateral şi nu îi stânjenesc pe ceilalţi participanţi la trafic.
De asemenea, trecerea unei motociclete sau a unui moped pe lângă un vehicul de pe acelaşi sens nu mai este considerată depăşire, dacă nu se trece peste marcajul benzii, iar la intersecţiile semaforizate şi la trecerile de cale ferată cu barieră sau semibarieră se marchează un spaţiu de siguranţă de 3 metri pentru motociclete şi mopede.
Primăriile amenajează locuri de parcare dedicate motocicletelor şi mopedelor în toate parcările publice cu cel puţin 6 locuri, scrie news.ro.
Potrivit proiectului, casca trebuie să fie omologată pentru categoria vehiculului şi prinsă corect.
Guvernul are la dispoziţie 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a adapta normele de aplicare.
-Publicitate-

De ce alegerile americane sunt mai importante pentru România decât par? Explicațiile unui europarlamentar

foto: Facebook/Victor Negrescu

Miza alegerilor din SUA este considerabilă pentru România, vizând direct finanțarea securității europene, prezența militară americană și securitatea la Marea Neagră în urma victoriei democraților în Congres. Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a subliniat necesitatea unei abordări pragmatice și a criticat politicienii români care își schimbă discursul în funcție de rezultatele electorale externe.

”Rezultatul alegerilor americane schimbă raportul de forţe de la Washington. Pentru următorii doi ani, preşedintele Donald Trump va trebui să colaboreze cu un Congres în care democraţii deţin majoritatea în ambele camere. Este o schimbare cu implicaţii concrete. Congresul adoptă legislaţia şi aprobă bugetele federale, Senatul confirmă numeroase numiri importante, iar majorităţile parlamentare pot influenţa priorităţile de politică externă, apărare şi economie”, a scris, miercuri, pe Facebook, vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu.

Potrivit acestuia, pentru România, miza este mai mare decât pare la prima vedere: ”Vorbim despre finanţarea securităţii europene, prezenţa militară americană, sprijinul pentru Flancul Estic, securitatea Mării Negre şi relaţiile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană”.

”Fac parte din Delegaţia Parlamentului European pentru relaţiile cu Statele Unite şi am înţeles, din dialogul cu partenerii americani, că influenţa politică la Washington se construieşte prin relaţii constante cu ambele partide, cu membrii Congresului, cu administraţia şi cu reprezentanţii statelor americane. Din păcate, la Bucureşti, unii politicieni şi comentatori politici au fost mult prea partizani şi au ignorat nevoia unei abordări echilibrate. Văd deja cum unii dintre cei care se declarau republicani convinşi până ieri îşi schimbă brusc discursul la televizor şi se laudă cu relaţii în tabăra democrată pe care nu le-au avut niciodată”, a mai transmis social-democratul.

Potrivit acestuia, noua majoritate va aduce şi schimbări în conducerea comisiilor parlamentare, inclusiv a celor care gestionează politica externă, apărarea şi bugetele.

”Pentru diplomaţia românească, acest lucru înseamnă interlocutori noi şi necesitatea consolidării relaţiilor politice şi instituţionale. Poate că a venit timpul să ne schimbăm şi noi abordarea.

Există şi o lecţie politică mai largă. Alegerile au demonstrat încă o dată importanţa preocupărilor economice şi sociale ale cetăţenilor. Costul vieţii, preţurile şi siguranţa economică au fost teme centrale ale campaniei americane. Sunt subiecte la fel de relevante pentru europeni şi pentru români. Au fost, de altfel, printre temele care au contribuit la revenirea preşedintelui Donald Trump la putere”, a mai declarat Negrescu.

Acesta este de părere că România trebuie să lucreze eficient atât cu democraţii, cât şi cu republicanii.

”Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie să rămână deasupra ciclurilor electorale. Schimbarea politică de la Washington nu trebuie doar observată de la Bucureşti sau Bruxelles. Trebuie înţeleasă şi transformată în oportunităţi concrete pentru securitatea, economia şi influenţa internaţională a României”, a încheiat europarlamentarul.

Amitnim că Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, provocând o înfrângere zdrobitoare republicanilor preşedintelui Donald Trump în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial. 

-Publicitate-

Spații verzi sigure pentru elevi și preșcolari: Campanie intensivă de igienizare în curțile școlilor și grădinițelor din Sectorul 4

Curțile unităților de învățământ din Sectorul 4 trec printr-un proces amplu de întreținere și curățenie,  pentru a le oferi celor mici un mediu de zi cu zi plăcut și sigur. Echipele de intervenție ale societății Totul Verde S.A. acționează integrat în această perioadă pentru strângerea resturilor vegetale și fasonarea arborilor, asigurând condiții optime în spațiile de recreere. 
Campania administrativă din sudul Capitalei pune un accent deosebit pe importanța igienei și a esteticii urbane în siguranța copiilor. Principalele acțiuni derulate de Primăria Sectorului 4 în cadrul acestei activități includ: 
  • Colectarea rapidă a frunzelor căzute și a resturilor vegetale de sezon din perimetrul școlar.
  • Tunderea și fasonarea gardurilor vii și a arbustivului decorativ din curți.
  • Toaletarea arborilor care prezintă risc de desprindere a crengilor în zonele de joacă sau pe alei.
  • Măturarea și igienizarea căilor de acces pietonale din incinta tuturor unităților.
Prin aceste măsuri, autoritățile locale își propun să transforme curțile școlilor și grădinițelor în spații primitoare, ferite de riscurile pe care le pot genera vegetația neîngrijită sau deșeurile sezoniere acumulate. Activitățile de salubrizare și peisagistică coordonate de municipalitate vor continua în ritm susținut în perioada următoare, acoperind întreaga rețea școlară din Sectorul 4 pentru a menține un standard ridicat de curățenie.
-Publicitate-

Infrastructură S5 S.A. a finalizat lucrările de reparații locale pe strada Gorani

Societatea Infrastructură S5 S.A. continuă intervențiile în sectorul 5 și se ocupă de acțiunile de întreținere și îmbunătățire a infrastructurii rutiere, prin intervenții punctuale menite să asigure condiții optime de circulație și să contribuie la creșterea siguranței participanților la trafic.

Echipa societății a intervenit pe strada Gorani, unde au fost executate lucrări de reparații locale ale carosabilului, fiind remediate zonele degradate care afectau starea suprafeței de rulare.

„Am intervenit pe strada Gorani!

Echipa noastră a executat lucrări de reparații locale și a remediat zonele degradate ale carosabilului, pentru a îmbunătăți condițiile de circulație și siguranța participanților la trafic.
Continuăm să verificăm străzile din Sectorul 5 și să intervenim acolo unde este nevoie!”, transmite, pe Facebook, Infrastructură 5.

Societatea Infrastructură S5 S.A. acordă o atenție permanentă monitorizării stării infrastructurii stradale, intervenind în funcție de necesitățile identificate în teren și de prioritățile stabilite pentru întreținerea și reabilitarea arterelor de circulație.

-Publicitate-

Alegeri în SUA. Democrații preiau controlul Congresului / Reacţia lui Donald Trump

foto: Freepik.com

Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, provocând o înfrângere zdrobitoare republicanilor preşedintelui Donald Trump în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial. 

Aceste alegeri au dus la formarea celui mai mare grup de legislatori socialiști în Camera Reprezentanților din istorie, după ce cel puțin șapte candidați susținuți de Socialiștii Democrați din America (DSA) s-au impus în fața rivalilor lor.

 

Trump spune că democraţii au făcut „treabă bună”

 

„Cred că democraţii au făcut o treabă bună. Chiar cred asta. Cred că au făcut o treabă bună. Au luptat din greu”, a declarat Trump pentru Fox News miercuri dimineaţa devreme, potrivit News.ro. „Se luptă cu mine de mult timp. Această luptă durează de o veşnicie”, a adăugat el.

„Ei bine, vom colabora cu democraţii pentru a ne asigura că lucrurile merg bine pentru ţara noastră. Este foarte important”, a declarat Trump pentru Politico, intervenind în transmisiunea live a acestora din noaptea alegerilor.

Trump a adăugat că administraţia nu va putea colabora cu democraţii în toate domeniile, dar a insistat că „poate colabora cu ei în ceea ce priveşte imigraţia”.

„Adică, putem colabora cu ei în privinţa imigraţiei. Cred că imigraţia este o problemă importantă. Am considerat întotdeauna că ar trebui să putem colabora în privinţa imigraţiei”, a insistat el.

Deşi decizia lui Trump de a intra în război cu Iranul a contribuit probabil la pierderile majore suferite de Partidul Republican, preşedintele şi-a apărat alegerea. „Mulţi oameni spun că preţul petrolului este din cauza Iranului, dar eu sunt foarte, sunt absolut convins că decizia mea privind Iranul, pentru binele pe termen lung al ţării noastre şi chiar al lumii, a fost una absolut corectă şi continuă să fie”, a spus el.

De asemenea, Trump explică eșecul și prin faptul că unii dintre candidații susținuți de el nu i-au fost loiali, iar alegătorii și cei mai apropiați colaboratori au știut asta.

„Şi baza electorală îmi spunea, ştiţi, sute de mii de oameni îmi spuneau pur şi simplu: «Domnule, aceştia nu erau de partea dumneavoastră»”, a arătat preşedintele. „Ei ştiau mai multe decât mine despre aceşti oameni. În unele cazuri, în alte cazuri, pur şi simplu nu au reuşit să-i inspire pe oameni să iasă la vot”, a continuat el.a

-Publicitate-

București și Timișoara, primele mari orașe care anunță plafonarea taxelor și impozitelor locale în 2027

foto - Facebook/PMB

Taxele și impozitele locale, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027, informează Primăria Municipiului București (PMB).

‘Taxele și impozitele locale în București, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027. Primarul general Ciprian Ciucu a luat decizia să le plafoneze la nivelul anului 2026. Nici taxa de promovare turistică nu se majorează, ci rămâne de 10 lei pe noapte’, anunță PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

În acest sens, a fost supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre, care va fi intra la vot în ședința Consiliului General din 12 noiembrie.

Primăria Municipiului Timișoara propune o măsură identică: menținerea, pentru anul 2027, a taxelor și impozitelor pentru locuințele rezidențiale și pentru vehiculele cetățenilor la nivelul actual. De asemenea, Primăria a anunțat că nu va opera nici indexarea cu rata inflației și va propune eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidențiale ale persoanelor fizice, introdusă începând cu 2019, potrivit Ziare.com

-Publicitate-

Complexul hotelier Moneasa, scos la licitație la prețul unui apartament în București

foto - Aradon

Complexul hotelier Moneasa, considerat un adevărat simbol al stațiunii montane din județul Arad, a fost scos la licitație publică la un preț de pornire de 232.460 de euro. Suma reprezintă o scădere drastică față de valorile din anii precedenți, când proprietatea era evaluată la câteva milioane de euro, ajungând acum să coste cât un apartament dintr-un cartier rezidențial al Capitalei.

Decizia de valorificare a activului vine ca urmare a intrării în faliment a societății comerciale care îl deținea și a declanșării procedurilor legale de lichidare.

De vânzarea complexului se ocupă un lichidator judiciar, iar platforma online care organizează licitația menționează că procedura se deschide în 25 noiembrie și se finalizează în 2 decembrie.

Prețul de pornire al licitației este de 232.460 de euro, însă se precizează că există un ‘preț de rezervă’ care trebuie atins pentru ca bunul să fie adjudecat. Acest preț este confidențial, scrie Agerpres.

Acest complex nu mai funcționează de aproximativ șapte ani, deși este cel mai mare din stațiunea Moneasa.

Are 88 de camere și un restaurant cu 225 de locuri

Conform anunțului publicat, complexul hotelier are o suprafață construită de 3.059 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 8.272 de metri pătrați. Terenul are 13.722 de metri pătrați.

Hotelul are 88 de camere, patru apartamente și o sală de ședințe, iar restaurantul are 225 de locuri.

‘Complexul este situat la poalele Munților Codru-Moma, într-o zonă caracterizată prin vegetație forestieră, relief montan și condiții naturale favorabile turismului balnear și de relaxare. Stațiunea Moneasa are o tradiție îndelungată în turismul balnear, fiind cunoscută pentru izvoarele cu ape termominerale, cu temperaturi de aproximativ 30-31°C, utilizate în proceduri terapeutice și de recuperare’, se mai arată pe platformă.

Anunțul precizează că imobilele ‘prezintă un grad avansat de uzură fizică, determinată de lipsa lucrărilor corespunzătoare de întreținere și de expunerea la factorii climatici’.

-Publicitate-

S-a redeschis programul Rabla Auto 2026: Buget de peste 35 de milioane de lei disponibil pentru persoanele fizice

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a reluat marți înscrierile pentru persoanele fizice în cadrul Programului Rabla 2026. Această nouă sesiune utilizează un buget total de 35.389.000 de lei , fonduri obținute prin redistribuirea sumelor rezervate anterior și rămase neutilizate.

Fondurile sunt repartizate astfel:
 25.600.000 de lei – pentru autovehicule noi cu motorizare termică (inclusiv GPL/GNC) și hibridă;
 9.239.000 de lei – pentru autovehicule noi hibrid plug-in, pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
550.000 de lei – pentru motociclete termice și electrice.
 Pentru noile înscrieri sunt valabile exclusiv cererile de finanțare disponibile în aplicație începând de astăzi, ora 10:00. Acestea trebuie descărcate, completate și încărcate la momentul înscrierii.
În termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitanții trebuie să completeze seria de șasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele necesare și să selecteze un producător validat.
Înscrierile se realizează online: https://inscrierionline.afm.ro
 Sesiunea va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
-Publicitate-

Imperiul imobiliar din Italia al șefului CJ Călărași: Harta proprietăților deținute de familia lui Vasile Iliuță (PSD) în Peninsulă

foto - Facebook/Vasile Iliuta
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță , a plătit 70.000 de euro pentru fostul punct vamal istoric din munții Apenini. 
Complexul turistic, redenumit conform unui indicator stradal sub numele de „La Gabellina Iliuță” , se află într-o zonă care leagă Toscana de provincia Emilia-Romagna. Achiziția a fost realizată în anul 2023 prin intermediul unei executări silite, prețul fiind considerat extrem de mic în condițiile în care foștii proprietari investiseră anterior aproximativ 800.000 de euro în renovarea clădirii, potrivit PublicRecord.ro.

 

Ce alte proprietăți imobiliare deține Vasile Iliuță în Italia

 

Iliuță a mai cumpărat cu 80.000 de euro o clădire în Alpii italieni, aproape de stațiunea elvețiană Saint Moritz. După doi ani, a vândut-o fiului unui primar din județul Călărași, la același preț.

Mai deține și un hotel de trei stele la Rimini, pe malul Mării Adriatice, pentru care a plătit aproape un milion de euro. Afacerea o conduce fiul lui, care are aproape 24 de ani.

Toate cele trei proprietăți au fost cumpărate în 2023, din executări silite ale unor firme italiene falimentare, conform contractelor obținute de Public Record. În acel moment, Iliuță era judecat de DNA pentru abuz în serviciu și pentru că amenințase un procuror. A fost achitat definitiv în 2024.

În paralel, procurorii anticorupție îl anchetau și într-un al doilea dosar, legat de contracte de pază plătite din bani publici, cu un prejudiciu de peste 580.000 de lei. În 2024, a fost trimis în judecată. 

Iliuță conduce Consiliul Județean Călărași din 2016. El a trecut de-a lungul carierei politice prin mai multe partide și acum este la PSD.

-Publicitate-