duminică 19 mai 2024

Raluca Turcan răspunde acuzațiilor Mariei Zakharova

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a răspuns, vineri, acuzațiilor venite dinspre Rusia, prin vocea Mariei Zakharova, după ce România, din motive politice, a rupt contractul de închiriere a sălilor de cinematograf cu Ambasada Rusiei la Bucureşti. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a acuzat că România „vrea să anuleze cultura rusă prin interzicerea filmelor ruseşti„. România decide singură cum îşi gestionează politicile în domeniu, iar propaganda statelor agresoare nu îşi are locul în instituţiile publice de cultură, a transmis Turcan.

Ministrul Culturii: Propaganda rusă nu își are loc în cinematografele românești

Ministrul român al Culturii a subliniat: „Este regretabil că este pus semnul egalului între cultura rusă recunoscută şi filmele de propagandă internaţională finanţate de guvernul rus. Cele două filme de propagandă internaţională nu vor fi difuzate în cinematografele Ministerului Culturii”., potrivit News.ro.

La începutul lui aprilie, Raluca Turcan a anunţat pe Facebook că „este inacceptabil ca astfel de producţii cinematografice, vădit propagandistice, finanţate de statul rus, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spaţii de difuzare în cinematografe publice”.

Anterior, Europa Liberă a scris că Centrul Rus, o instituţie care promovează cultura rusă în România, anunţa un proiect dedicat Zilei Cosmonauticii prin care îi invita pe români la vizionarea unor filme.

Zakharova: România încearcă să anuleze cultura rusă

 

„Arhiva Naţională de Filme din România, din motive politice, a rupt contractele de închiriere a sălilor de cinema cu ambasada noastră de la Bucureşti, care, în cadrul unei campanii educaţionale, prevedea proiecţia privată a filmelor ruseşti „Vremea Pervîh (Primii în spaţiu)” şi „Vîzov (Provocarea)”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, scrie news.ro.

„Decizia a fost împinsă prin intermediul presei tendenţioase conduse de redacţia locală, aşa-numita Europa Liberă şi Ministerul Culturii din România”.

Potrivit TASS, aceasta este o manifestare tipică a aşa-numitei anulări a culturii ruse, care „se încadrează în tabloul general al acţiunilor Occidentului, care caută să impună o cenzură cuprinzătoare în lupta împotriva disidenţei”, a subliniat Zakharova.

„Este inacceptabil ca astfel de producţii cinematografice, vădit propagandistice, finanţate de statul rus, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spaţii de difuzare în cinematografe publice”, a scris pe Facebook Raluca Turcan, ministrul Culturii, după ce Europa Liberă a scris că Centrul Rus, o instituţie care promovează cultura rusă în România, anunţa un proiect dedicat Zilei Cosmonauticii prin care îi invita pe români la vizionarea unor filme.

CITITI SI – Turcan: AUR e o greșeală politică. Să ne imaginăm cum ar fi România fără fonduri UE

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- AFLĂ MAI MULT -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro